Traian Berbeceanu, numit manager public al orașului Deva
Fostul prefect al Capitalei, Traian Berbeceanu, a fost numit în funcția de manager public al orașului Deva.
„De astăzi, domnul Traian Berbeceanu este manager public al municipiului Deva. Am semnat dispoziția. Atribuțiile pe care le am eu ca primar le va avea și el ca manager public, va răspunde și de Poliția locală, de Direcția de Asistență Socială și de Direcția de fonduri europene”, a anunțat luni, într-o conferință de presă, primarul orașului Deva, Nicolae Florin Oancea.
„Sunt încântat că am revenit în orașul unde m-am născut, unde am crescut și unde m-am format profesional, unde am performat și cred că a venit momentul să dau înapoi Devei măcar o parte din ce mi-a dat timp de 50 de ani”, a spus Traian Berbeceanu.
Traian Berbeceanu a ocupat funcția de Prefect al Capitalei până pe 3 martie 2021, când a fost înlocuit cu Alin Stoica. Anterior, Traian Berbeceanu a lucrat în Poliţie timp de 25 de ani, până la pensionarea sa din 2018 şi a condus Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba Iulia între anii 2005 şi 2013, până la punerea sa sub învinuire de DIICOT într-un dosar în care, la judecarea pe fond, a fost achitat. Dosarul se află în prezent, în apel, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României.