Tramvaiul „Iepurașul” se va plimba azi pe șinele Capitalei

Publicat: 17 apr. 2025, 06:14, de Alice Călin, în Transporturi , ? cititori
Tramvaiul
Tramvaiul "Iepurașul"

Un tramvai de epocă va străbate azi Bucureștiul, într-o acțiune inedită organizată de Societatea de Transport București (STB). Tramvaiul „Iepurașul”, aduce un omagiu sărbătorii pascale și promite o călătorie cu iz nostalgic pentru bucureștenii de toate vârstele. Acesta va circula pe linia 10, într-un traseu care traversează toate cele șase sectoare ale Capitalei.

Tramvaiul „Iepurașul” iese pe traseu pe 17 aprilie

Tramvaiul va putea fi admirat pe traseu de către călători și trecători, fiind un prilej de bucurie pentru cei mici și o doză de nostalgie pentru cei mari. Acesta va circula într-o singură cursă festivă, în atmosferă de sărbătoare.

STB a anunțat că tramvaiul festiv va parcurge următoarea rută:

Șoseaua Mihai Bravu – Șoseaua Ștefan cel Mare – Bucur Obor – Bulevardul Iancu de Hunedoara – Pasaj Basarab – Bd. Timișoara – Șoseaua Progresului – Șoseaua Olteniței – Piața Sudului – Calea Văcărești – Șoseaua Mihai Bravu – Depoul Dudești.

Mesajul STB pentru bucureșteni

Daniel Istrate, Directorul General al STB, a transmis un mesaj legat de această inițiativă festivă:

„Ne dorim ca această călătorie să aducă zâmbete și amintiri frumoase pentru cei mici, dar și pentru părinți. Sărbătorile sunt despre bucurie împărtășită, iar noi vrem să fim parte din povestea voastră de Paște.”

Proiectul face parte dintr-o serie de inițiative prin care STB dorește să creeze o legătură mai caldă între transportul public și comunitate, mai ales în preajma sărbătorilor importante.

STB a scos tramvaiele de epocă pe traseu de mai multe ori în ultimii ani, cu ocazia unor evenimente speciale sau sărbători, precum Zilele Bucureștiului, Crăciunul, Paștele, Ziua Transportului Public sau Noaptea Muzeelor.

Tramvaiele de epocă aflate în colecția STB fac parte din istoria transportului public din Capitală. Acestea sunt întreținute și păstrate în stare de funcționare la Depoul Dudești, unde există și un mic muzeu dedicat mijloacelor de transport istorice. Tramvaiele sunt scoase pe traseu doar cu ocazia unor sărbători sau evenimente culturale importante. În ultimii ani, STB a încercat să transforme aceste vehicule în ambasadori ai orașului, integrându-le în campanii educative și turistice.