Transelectrica, profit și venituri mai mari pe seama războiului din Ucraina!
Raportul semestrial al operatorului național de transport Transelectrica arată că veniturile din ajutoarele de avarie au fost mai mari în prima parte a acestui an.
În S1 2024, Transelectrica a înregistrat venituri din ajutoare de avarie în sumă de 60 milioane de lei faţă de 3,6 milioane de lei venituri înregistrate în S1 2023. Astfel în S1 2024 au fost acordate ajutoare de avarie către Ucraina pe fondul afectării infrastructurii energetice din aceasta țară în urma conflictelor armate și către Serbia, pe fondul opririlor accidentale de grupuri din această țară.
Astfel, veniturile din avarie au crescut veniturile opraționale și profitul. Creșterea veniturilor operaţionale (1.205 milioane de lei în S1 2024 față de 993 milioane de lei în S1 2023) a fost influențată în principal, de creșterea volumului tarifat de energie electrică (1,7%) la tarifele aprobate de ANRE, a veniturilor din tranzacţii CPT(+48,7 milioane lei) și din capitalizare CPT în sumă de 23,9 milioane de lei (nemonetare), a veniturilor din ajutoare de avarie, precum și din înregistrarea unor venituri conjuncturale din alte venituri din exploatare (+105 milioane de lei).
Segmentul activităților cu profit permis a înregistrat o creştere cu 21% a veniturilor (1.205 milioane de lei în S1 2024 față de 993 milioane de lei în S1 2023) în principal pe fondul creşterii veniturilor din tariful reglementat, cât şi a veniturilor din tranzacţii CPT, venituri din ajutoare de avarie şi a veniturilor din capitalizare CPT.
Conform prevederilor Codului tehnic al rețelei de transport de energie, aprobat prin ordin al ANRE, Dispecerul Energetic Național al Transelectrica are posibilitatea de a acorda asistență în caz de urgență sistemelor energetice cu care este interconectat și cu care are încheiate acorduri specifice, în situații de deficit de putere sau incidente majore.
Aceste forme de ajutor reprezintă o sursă adițională de energie în afara importurilor comerciale.
Sistemul energetic național al Ucrainei și cel al Republicii Moldova, care este în mare măsură dependent de sistemul ucrainean, operează în paralel cu rețelele din Europa de Vest, gestionate de operatorii de transport și sistem cuprinși în cadrul Asociației Europene a Operatorilor de Sisteme de Transport al Electricității (ENTSO-E).
dfd