Transfer cu greutate pe linia SRI între Nuclearelectrica și Transgaz
Fostul șef al Oficiului Secretelor de Stat și totodată al Grupului de evidenţă a activităţii cu ofiţerii acoperiţi din cadrul SRI, generalul Marius-Constantin Stoica, și-a schimbat, din nou, locul de muncă după trecerea în rezervă în iulie 2017.
Generalul SRI în rezervă Marius Constantin Stoica, un apropiat al lui Florian Coldea, a fost până în această lună consilierul directorului general de la Nuclearelectrica SA, Cosmin Ghiță. Dar, colaboararea dintre cei doi s-a rupt din motive încă necunoscute, fapt pentru care fostul boss din SRI a revenit la jobul pe care l-a avut imediat după pensionare. Adică, a redevenit consilierul directorului general de la Transgaz, Ion Sterian.
O întrebare totuși se pune: De ce a plecat de la Transgaz ca acum să revină iar la Transgaz? Marius Constantin Stoica a fost șeful Grupului de evidenţă a activităţii cu ofiţerii acoperiţi din cadrul SRI, potrivit unor surse judiciare, dar a și condus Oficiul Secretelor de Stat.
El a fost trecut în rezervă în iulie 2017, cu gradul de general de brigadă cu o stea, de președintele Klaus Iohannis la pachet cu alți 9 generali SRI, după ce, în februarie același an, șeful operativ al SRI de pe vremea lui Traian Băsescu, generalul Florian Coldea, a fost trecut și el în rezervă.