Transilvania, bijuteria turismului românesc. Regiunea aleasă de străini pentru originalitatea și misticul ei

Publicat: 30 oct. 2022, 13:30, de Mădălina Sfrijan, în LIFESTYLE , ? cititori
Transilvania, bijuteria turismului românesc. Regiunea aleasă de străini pentru originalitatea și misticul ei
Transilvania SURSĂ FOTO: Pixabay.com

Zona Transilvaniei atrage din ce în ce mai mulți turiști dornici să exploreze pitorescul și să se bucure de farmecul tradițiilor locale. Foarte multe vedete și chiar un rege încoronat au ales ales să-și cumpere case în Transilvania.

Binecuvântată cu mare, munte, forme de relief aparte, monumente arhitecturale deosebite, dar și tradiții pe măsură, România poate fi considerată una dintre cele mai frumoase state.

Priveliștile acesteia demne de explorat, mâncarea gustoasă și ospitalitatea sunt punctele forte ale acesteia. De ele se bucură tot mai mulți turiști străini în ultima perioadă.

Una dintre zonele cu care România „ia ochii” tuturor este cea a Transilvaniei. Cei care aleg să viziteze măcar o dată regiunea, vor tânji cu siguranță să revină în acest loc.

Marea atracție a Transilvaniei: satele săsești și obiectivele turistice incluse în patrimoniu

Dacă vrei să te bucuri cu adevărat de locuri încărcate de istorie trebuie să alegi un tur al Transilvaniei. Satele săsești, cetățile medievale, peisajele unice, traseele montane sau delicatesele tradiționale sunt cele care fură ochii privitorilor în mod cert.

De altfel, nu doar adulții pot fi atrași de această zonă aparte a țării. O excursie alături de copii în Transilvania va deveni cu siguranță vacanța memorabilă de păstrat în cutia cu amintiri.

Numeroasele legende ale Transilvaniei îi vor captiva de-a dreptul pe copii

Satele săsești se află printre primele pe lista de vizitat ale celor ce ajung în zonă. Farmecul lor aparte l-a vrăjit până și pe Prințul Charles. Monarhul nu a stat pe gânduri și a ales să își achiziționeze o casă la țară, în inima Transilvaniei, la Viscri.

L-au urmat de altfel și câteva dintre vedetele de la noi, atrase de pitoresc. Andreea Esca, Dana Rogoz sau Tudor Chirilă se numără printre acestea.

Ce au însă special satele săsești? O amprentă deosebită a timpului care pare că nu se stinge niciodată. Același tipar arhitectural, structuri trainice, detalii arhitecturale deosebite ale fațadelor sau porți impunătoare. Satele săsești au aer aparte mai ales pentru ce au reprezentat în urmă cu decenii.

Construite cu sudoarea frunții de harnicii sași, acestea au fost părăsite de ei în grabă odată cu emigrarea lor în Germania. Mulți sunt de părere că momentul (cu puțin înainte de ’90) a adus după sine una dintre cele mai mari pierderi culturale și sociale ale țării noastre. Sașii au părăsit România, dar munca, tradițiile și gusturile lor încă atârnă apăsător în sutele de sate.

Turiștii care le vizitează nu doar că sunt dornici de a le vizita ci insistă să se cazeze în casele construite de sași. Mulți dintre actualii lor locuitori își deschid porțile pentru a le oferi o experiență turistică unică.

Cetățile medievale, istoria palpabilă a Transilvaniei

Cu același interes turiștii care ajung în Transilvania vizitează cetățile medievale.  Vestigii vechi de un mileniu cu un aer impozant, sunt de un real interes nu doar pentru cei pasionați de istorie. Multe dintre cetățile medievale ale Transilvaniei uimesc în primul rând prin așezarea lor.

Înaintașii le-au ridicat impunătoare pe dealuri, înconjurate de lacuri, pante abrupte sau păduri. Multe dintre ele poartă parcă farmecul de odinioară al dârzeniei celor ce au luptat pentru a le apăra.

Cetatea Rupea, Cetatea Feldioara, Castelul Bran, Cetatea Râșnovului, Cetatea Făgărașului, Castelul Huniazilor sunt câteva dintre cele care fac cinste regiunii Transilvaniei.

Nu poți ajunge în această zonă a țării fără să te bucuri de bogăția munților. Carpații Meridionali, denumiți pe bună dreptate Alpii Ardealului de iubitorii muntelui, atrag turiștii cu frumusețea lor. Traseele montane, peisajele mirifice și aerul curat fac ca întregul efort de a urca pe aceștia să merite din plin.

Elon Musk a vrut să vadă cu ochii lui Transilvania și Castelul Bran

De altfel, una dintre marile oferte ale Transilvaniei pentru cei care-i calcă plaiurile este mâncarea. Un strop de gust românesc, alături de cel săsesc sau unul cu specific unguresc, alcătuiesc un adevărat evantai de arome ce așteaptă să fie savurate. În funcție de zona Transilvaniei în care poposești, ai la dispoziție numeroase delicatese numai bune de gustat.

Renumele acestei regiuni pare că a ajuns peste hotare și la urechile milionarilor lumii. Recent, însuși Elon Musk a vrut să vadă cu ochii lui minunea din inima Transilvaniei încărcată de legendă: Castelul Bran.