Transilvania, pe lista destinaţiilor de vacanţă în 2021
Te gândești deja unde să-ți petreci concediul anul viitor? Transilvania este o destinație ideală pentru vacanțele de familie. Regiunea a fost inclusă de National Geographic în topul destinațiilor care trebuie vizitate în anul 2021.
„Unul dintre efectele secundare ale lui Dracula – roman al autorului irlandez Bram Stoker – a fost că a transformat Transilvania, o regiune reală a României, într-un tărâm mitic, «un loc blestemat de pe acest pământ blestemat, unde diavolul şi copiii lui încă merg cu picioare pământeşti», aşa cum a spus scriitorul. Având în vedere că Stoker nu a văzut vreodată locul cu ochii lui, a compilat meşteşugit informaţia pentru romanul lui din 1897 din cărţi scrise de călători britanici”, este descrierea pe care cei de la National Geographic au făcut-o Transilvaniei.
Lista „Best of the World 2021” întocmită de National Geographic cuprinde destinații care acoperă toate gusturile. Lista este împărțită după cinci categorii: sustenabilitate, familie, natură, aventură şi cultură.
Sunt 25 de locuri pe care cei de la National Geographic le propun pentru a fi vizitate în anul 2021.
Destinații din categoria „sustenabilitate”
Alonissos (Grecia), Copenhaga (Danemarca), Noua Caledonie (Franţa), Freiburg (Germania), Gabon (Africa Centrală) şi Denver (Colorado, SUA).
Destinații din categoria „familie”
England Coastal Path (sud-vestul Angliei), Transilvania (România), Space Coast (Florida, SUA), Hortobagy (Ungaria) şi regiunea indigenă din British Columbia (Canada).
Destinații din categoria „aventură”
Dominica (Caraibe), Svaneti (Georgia), Parcul naţional Los Glaciares (Argentina) şi depresiunea Danakil (Etiopia).
Destinații din categoria „natură”
Isle Royale (Michigan, SUA), Yellowknife (Canada), Cerrado savanna (Brazilia) şi Insula Lord Howe (Australia), iar la categoria „cultură”: Guam, New Mexico (SUA), Bitoria-Gasteiz, Alava (Ţara Bascilor, Spania), Gyeongju (Coreea de Sud), Tulsa (Oklahoma, SUA) şi Tonglu (provincia Zhejiang, China).