Transylvania Open: Simona Halep a pierdut finala în fața jucătoarei din Estonia Anett Kontaveit
Simona Halep, locul 18 WTA şi cap de serie numărul 1, a fost învinsă, duminică, în finala Transylvania Open, cu scorul de 6-2, 6-3, de Anett Kontaveit din Estonia, locul 14 WTA şi cap de serie numărul 2.
Kontaveit a confirmat forma de excepţie prin care trece în finala Transylvania Open. A jucat modern, rapid, numai către liniile terenului, a servit foarte bine şi a returnat impecabil, fiind în controlul jocului tot timpul.
Halep nu este în cele mai bun moment la carierei, nici ca joc, nici din punct de vedere al condiţiei fizice şi meciul de duminică i-a mai arătat o dată unde se află faţă de jucătoarele care fac acum legea în circuit. Dar sportiva română în vârstă de 30 de ani lucrează la îmbuntăţirea tuturor aspectelor şi unele îmbunătăţiri s-au văzut la această competiţie.
Fostul lider WTA nu a putut ţine pasul cu evoluţia rapidă şi eficientă a jucătoarei estone, a fost mai mereu în alergare după mingea venită de dincolo de fileu, lovind din poziţii incomode. A fost suprinsă de soluţiile alese de rivala ei şi, în unele momente, prin greşelile comise, a pus şi ea umărul la calificarea la Turneul Campionilor obţinută după acest meci de Kontaveit.
Sportiva de 25 de ani rupt echilibrul setului I cu break în ghemul al treilea, apoi a mai reuşit unul, la 4-2. Halep a răspuns cu rebreak la acest scor, dar nu s-a putut apropia cu serviciul, astfel că Anett Kontaveit a luat primul set, cu 6-2, după 28 de minute de joc.
Jucătoarea de 30 de ani a început mai bine setul al doilea, cu break şi ghem la serviciu, însă a doua favorită a stins repede focul de paie al Simonei cu cinci ghemuri luate la rând. La 2-5, Halep a luptat din greu şi a salvat trei mingi de meci, într-un ghem lung. Kontaveit a pus însă capăt partidei imediat, cu 6-3, după 70 de minute de joc.
Calificarea în finală la Cluj-Napoca este recompensată cu un premiu de 16.398 de dolari şi cu 180 de puncte WTA. Câştigătoarea turneului va primi 29.200 de dolari şi 280 de puncte WTA.