Traseele turistice montane din România care rămân închise

Publicat: 25 mai 2021, 19:00, de Eliza Popa, în Turism , ? cititori
Traseele turistice montane din România care rămân închise

Toate traseele turistice din zona argeşeană a Munţilor Făgăraş, Piatra Craiului, Leaota şi Masivul Iezer-Păpuşa rămân închise. Asta după ce la altitudini ridicate este depus în continuare un strat de zăpadă care ajunge şi la 137 de centimetri, la Bâlea Lac, şi care se poate disloca uşor și care poate provoca avalanșe.

Riscul de avalanşă comunicat este de gradul 2 (risc moderat) la peste 1.800 metri, sub această altitudine stratul de zăpadă fiind discontinuu. Atenţie, risc moderat nu înseamnă absenţa riscului de avalanşă! Chiar şi la 1.800-1.900 de metri persoanele pot fi surprinse de avalanşele care vin de la altitudini superioare. În plus, nu pot fi cuantificate toate plăcile de vânt umede, formate la altitudini mai mici”, avertizează salvatorii montani din Argeş. 

Încă e zăpadă

Totodată, linia potecilor din creasta masivelor care depăşesc altitudinea de 1.800 de metri nu este vizibilă din cauza zăpezii, cei care urcă riscând, în aceste condiţii, să se confrunte cu probleme de orientare şi de siguranţă. Mai mult, stratul de zăpadă umed are un substrat îngheţat, ceea ce îl face foarte instabil. În zona Vârfului Moldoveanu, sunt încă prezente cornişe mari orientate spre est, care se înmoaie în timpul zilei, existând pericolul de rupere sub greutatea alpiniştilor. 

În aceste condiţii, toate traseele turistice montane din zona argeşeană care urcă spre traseele de creastă sau traseele de creastă propriu-zise ale Făgăraşului, Pietrei Craiului, Leaotei şi masivul Iezer Păpuşa integral sunt şi rămân închise”, informează Salvamont Argeş.