20:16, 04.11.2024 • Internațional
Tratament coreean împotriva coronavirusului, studiat și în România
O substanță creată în Coreea de Sud care este eficientă în tratarea pacienților cu coronavirus ar putea să fie testată și în România.
Conform companiei farmaceutice Celltrion, substanța s-a dovedit a fi eficientă, mai multe studii clinice care să-i dovedească siguranța urmând să fie făcute în Statele Unite ale Americii și în România.
În afară de Coreea de Sud, au fost cerute studii clinice în Statele Unite, România şi alte trei ţări.
Substanţa se numește CT-P59 și se află în faza a doua şi a treia a studiilor clinice atât în Coreea de Sud, cât şi în străinătate. Prima fază a studiilor clinice a avut loc pe 32 de voluntari sănătoşi și s-a dovedit un succes.
Tratamentul urmează să fie administrat unui număr 1.000 de persoane, inclusiv pacienţilor asimptomatici şi celor care au intrat în contact cu pacienţi cu COVID-19, notează Reuters, citată de Agerpres.