19:24, 10.12.2024 • Administratie
Trei asocieri au depus ofertele pentru construcția metroului dintre Gara de Nord și Gara Progresul
Trei asocieri, formate dintr-un număr total de 56 de societăți comerciale recunoscute la nivel național și internațional, au depus ofertele tehnice și financiare pentru construcția magistralei de metrou M4, tronsonul Gara de Nord – Gara Progresul, a anunțat primarul Sectorului 4, Daniel Băluță.
Documentația, care a avut termen-limită de depunere astăzi, ora 15.00, va fi analizată în perioada ce urmează, iar până la finalul acestui an, vor fi desemnați câștigătorii.
Lucrările efective, în valoare de aproximativ 2,5 miliarde de euro, bani europeni nerambursabili accesați prin „Programul Transport” al Uniunii Europene 2021-2027, sunt programate să înceapă în cursul anului 2025 și vor fi finalizate în cel mult 5 ani.
Mulțumesc tuturor operatorilor economici care s-au alăturat proiectului nostru, determinați să realizeze cea mai mare investiție publică de transport din București!
Construcția celor 14 noi stații de metrou, care vor asigura legătura de la Gara de Nord până în sudul orașului, la Gara Progresul, va însemna nu doar o reducere consistentă a indicilor de trafic rutier, ci va reprezenta și un imbold semnificativ pentru dezvoltarea economică a zonei de sud a Bucureștiului.