Trei focare de pestă porcină africană confirmate în Constanța

Publicat: 25 iul. 2023, 17:37, de Madalina Toma, în SOCIAL , ? cititori
Trei focare de pestă porcină africană confirmate în Constanța

Peste 350 de porci dintr-o localitate constănțeană urmează să fie uciși, după ce au fost confirmate trei focare de pestă porcină africană.

Prefectura Constanța a informat că au fost aprobate două decizii în cadrul ședinței Centrului Local de Combatere a Bolilor la animale (CLCB) al județului Constanța care a avut loc marți. Prima decizie a fost aprobată pentru Planul de prevenire și control al pestei porcine africane în județul Constanța. A doua decizie se referă la Planul privind prevenirea, depistarea și limitarea extinderii focarelor de pestă porcină africană prin măsura excepțională de ucidere a efectivelor de suine suspecte de îmbolnăvire existente în localitatea Topalu, conform news.ro.

Pesta porcină africană se răspândește în patru localități din județ: Ciobanu, Dunărea (comuna Seimeni), Capidava (comuna Topalu) și Topalu. În prezent, există șase focare confirmate, dintre care trei au fost confirmate în data de 21 iulie și celelalte două în data de 24 iulie, toate acestea fiind în localitatea Topalu.

După efectuarea unei anchete epidemiologice în gospodăriile din localitatea Topalu, s-a stabilit că sursa posibilă a infecției este factorul uman, care a favorizat răspândirea virusului. În localitatea Topalu, există în prezent 79 de exploatații cu un număr total de peste 350 de porci, conform Bazei Naționale de Date, ceea ce a făcut necesară luarea unor măsuri urgente.

În plus, CLCB a aprobat și Planul de prevenire și control al pestei porcine africane, care cuprinde procedurile operaționale și organizaționale. În acest sens, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Constanța va elabora un Plan de acțiune privind controalele oficiale în zona sa de competență, identificând și selectând imediat exploatațiile nonprofesionale cu risc ridicat.

Planul prevede ca DSVSA Constanța să colaboreze în echipe mixte cu IPJ Constanța și IJJ Constanța pentru a efectua acțiuni de control în trafic și în târguri și adunări de animale, în vederea depistării, verificării, descurajării și sancționării transporturilor clandestine, ilegale sau frauduloase de animale.