Trei prelați și mesajele lor despre droguri, inteligența artificială și povara bolilor

Publicat: 04 mai 2024, 20:17, de Magda Marincovici, în Culte , ? cititori
Trei prelați și mesajele lor despre droguri, inteligența artificială și povara bolilor
cardinalul Lucian Mureșan Pastorala Paște ierarh greco-catolic

Trei înalți prelați au transmis prin Pastoralele de Paște trei mesaje extrem de actuale:  folosiți inteligența artificială în mod etic, ajutați persoanele care poartă povara bolii și luptați cu moarta albă a drogurilor.

Cei trei înalți prelați sunt înaltul ierarh greco-catolic, cardinalul Lucian, Arhiepiscopul ortodox de Alba Iulia, Irineu, și Mitropolitul Ioan al Banatului.

Înaltul ierarh greco-catolic Cardinalul Lucian  (foto sus) a precizat: ”Se cuvine, aşadar, să ”folosim în mod etic toate energiile şi capacităţile noastre, creativitatea raţiunii şi progresul tehnic, inclusiv inteligenţa artificială, pentru a umaniza şi a schimba în bine societatea şi lumea în care trăim, Casa noastră comună”.

Arhiepiscopul ortodox de Alba Iulia, Irineu, îndeamnă, în Pastorala adresată credincioşilor, la ajutor, cu iubire şi compasiune, faţă de cei care poartă povara bolii şi a suferinţei.

„Anul 2024 a fost proclamat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ‘Anul omagial al pastoraţiei şi îngrijirii bolnavilor’. Este o chemare pentru noi să ne îndreptăm, cu iubire şi compasiune, spre cei care poartă povara bolii şi a suferinţei. Ajutându-i pe aceştia, Îl imităm pe Hristos în faţa Căruia se aduceau bolnavii, pe care ‘îi făcea sănătoşi’ (cf. Lc. 4, 40). Totodată, Îl slujim pe El, Omul durerii, Care la Judecata finală va spune: ‘Bolnav am fost şi M-aţi cercetat’ (Mt. 25, 36) „, a evidenţiat Arhiepiscopul de Alba Iulia.

În Pastorală din acest an, Mitropolitul Ioan al Banatului îi sfătuieşte pe tineri să înfrunte  moartea albă. ” Luptaţi cu moartea albă, fiţi biruitori în faţa ei şi salvaţi-vă fraţii din lanţurile ei! Iubiţi-L pe Dumnezeu, ţara şi familia!

Odată cu Învierea Domnului Hristos, nimeni nu trebuie să se mai teamă de moarte, căci „precum în Adam toţi mor, aşa şi în Hristos toţi vor învia”, îl citează mitropolitul Ioan pe apostolul Pavel.

„Ce-ar fi vântul dacă n-ar bate şi ce-ar fi omul dacă nu ar învia? De azi să nu vă mai căutaţi loc în morminte, ci să vă căutaţi loc în cer. Stejarul uită primăvara că e bătrân. De ce atunci unii dintre noi uităm în clipa morţii că suntem veşnici?
Omul nu este nici tânăr, nici bătrân, ci este veşnic. Şi iară zic: nu vă fie frică de veşnicie, fie-vă frică de a păcătui. Când moare omul? Când nu mai iubeşte. Mintea omului are rădăcinile în sus. Nu le smulgeţi, nu le răsădiţi în alt ogor decât în cel al lui Dumnezeu în Treime lăudat. Necontenit să nu încetăm lupta de a uita, lupta de a iubi şi lupta de a trăi în duhul Evangheliei lui Hristos. Timpul se odihneşte în om, apoi trece în veşnicie. Pentru noi, cei ce credem în Înviere, de azi începe trecutul. Aşadar să ne bucurăm împreună cu cetele îngerilor, care, după ce L-au văzut pe Hristos pe Cruce şi în mormânt, acum Îl văd biruitor revenind Acasă, la Tatăl. Hristos a Înviat!”, încheie ÎPS Ioan al Banatului Pastorala de Paşti.