Trei sferturi dintre companii consideră campania de vaccinare un energizant în redresarea economiei
Intrum lansează Raportul European al Plăților, ediția 2021, în realizarea căruia au fost intervievați reprezentanți a peste 11.000 de companii din întreaga Europă. Respondenții au evaluat impactul pe care criza din 2020 l-a avut asupra afacerilor conduse, precum și eficiența măsurilor de redresare adoptate. Astfel:
- 76% dintre companiile din România privesc campania de vaccinare anti Covid-19 ca un energizant al redresării economiei;
- 51% dintre managerii companiilor se consideră norocoși datorită faptului că afacerea lor a supraviețuit anului 2020;
- 28% dintre companiile intervievate au declarat că au aplicat pentru înghețarea ratelor la credite.
„Deși au existat și există în continuare măsuri de susținere pentru economie, peste jumătate dintre companiile din România, deopotrivă IMM-uri și corporații afirmă că anul 2020 a fost unul de supraviețuire, veniturile companiilor fiind în proporție de peste 50% afectate negativ. Însă, deși anul precedent a provocat turbulențe economice și schimbări în comportamentul de consum, 46% dintre companiile locale sunt încrezătoare într-o redresare accelerată și în recuperarea rapidă a veniturilor pierdute în 2020”, a declarat Cătălin Neagu, Managing Director Intrum România.
Comportamentul de plată
În același timp, adevăratul impact al pandemiei asupra comportamentului de plată și în special în ceea ce privește sumele care momentan au fost înghețate este în continuare sub semnul întrebării, până în luna septembrie când moratoriul ratelor va fi ridicat. Astfel, majoritatea respondenților (59%) au conștientizat abia în cursul anului 2020, riscul pe care plățile întârziate îl au asupra afacerii, precum și termenele de plată extinse și nesustenabile.
Astfel, pentru a continua relația de business cu partenerii și pentru a asigura o continuitate a operațiunilor, 56% dintre companii declară că au extins semnificativ termenele de plată ale furnizorilor, iar 41% dintre acestea au acceptat termene mai mari la plata facturilor.
În linie cu aceste măsuri de supraviețuire, liderii companiilor locale intervievate afirmă că, în urma crizei Covid-19, au fost planificate și implementate strategii de digitalizare ale afacerii, de extindere a perioadei de rambursare a creditelor, dar și de dezvoltare de noi produse și servicii care să acomodeze noile nevoi ale consumatorilor.
Ultima ediție a Raportului European al Plăților relevă și faptul că țările europene privesc campania de vaccinare ca un energizant în redresarea economiei. Astfel, România, alături de tările nordice, dar și de Polonia și Spania, privesc cu optimism efectele campaniei de vaccinare care se traduc în ridicarea restrictiilor și promovarea turismului. Pentru țări precum Spania sau Grecia, care au peste 15% din PIB determinat de turism, ridicarea restricțiilor și implementarea de măsuri precum pașaportul de vaccinare sunt măsuri care ajută la recuperarea pierderilor din anul precedent.
Despre Raportul European al Plăților, ediția 2021
Acest raport este bazat pe răspunsurile reprezentantilor a 11,187 companii din Europa. În România au participat la studiu 360 de respondenți. Cercetarea a fost desfășurată simultan în 29 de țări europene, în perioada 26 ianuarie – 16 aprilie 2021.
Eșantionul include experți în zona financiară și executivi de nivel C. Datele au fost analizate la nivel pan-european dar și la nivel local și în funcție de dimensiunea companiei.