Treizeci și trei de morminte egiptene antice au fost descoperite de arheologi la vest de Aswan
O misiune egipteano-italiană a descoperit treizeci și trei de morminte egiptene conținând resturi de mumii, la vest de Aswan, ceea ce a scos la lumină noi informații despre perioada romană și greco-romană, au anunțat autoritățile, conform News.ro.
Misiunea arheologică, care opera în apropierea mausoleului lui Aga Khan din sud-estul Egiptului, a găsit „33 de morminte egiptene” datând din perioada târzie (712 – 332 î.Hr.) și din perioada greco-romană (332 î.Hr. – secolul al IV-lea d.Hr.), a informat Ministerul Turismului și Antichităților printr-un comunicat oficial.
În timpul săpăturilor, arheologii au descoperit „unelte funerare și rămășițe de mumii, oferind noi perspective asupra bolilor care predominau în acele vremuri”, conform aceleași surse.
„Unele dintre mumii prezintă semne de anemie, malnutriţie, boli pulmonare, tuberculoză şi osteoporoză”, a declarat Patricia Piacentini, liderul omologului italian al misiunii şi profesor de egiptologie la Universitatea din Milano.
Misiunea egipteano-italiană efectuează săpături încă din 2018 în zona din jurul mausoleului Aga Khan, situat pe malul vestic al Nilului, în fața centrului orașului Aswan, unde este înmormântat Sir Sultan Mohammad Shah, cunoscut în epoca sa ca fiind cel mai bogat om din lume.
Egiptul raportează periodic descoperiri arheologice, criticate uneori de experți ca fiind mai degrabă influențate politic și economic decât științifice. Cu o populație de 106 milioane de locuitori și aflat într-o criză economică severă, Egiptul depinde în mare măsură de sectorul turismului, care asigură peste 10% din PIB și circa două milioane de locuri de muncă, pentru a-și redresa finanțele. Guvernul estimează că va atrage 30 de milioane de turiști anual până în 2028, comparativ cu 13 milioane înaintea izbucnirii pandemiei de Covid-19.