Tren deraiat la Podu Iloaiei (Iași), mai multe vagoane au căzut de pe șină
Mersul feroviar este întrerupt, miercuri seara, pe relația Pașcani-Iași, din cauza deraierii, între stațiile Sârca-Podu Iloaiei, a 11 vagoane din compunerea unui tren privat de marfă. Trenul aparţine operatorului de transport feroviar de marfă GFR şi circula pe relaţia Port Constanţa – Cristeşti-Jijia (județul Botoșani).
Potrivit primelor informații, se pare că o parte din vagoane fusesă pline cu cereale de proveniență ucraineană, grâul fiind descărcat în portul Constanța.
„Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA vă informează că circulaţia feroviară este întreruptă pe relaţia Paşcani – Iaşi, din cauza deraierii, între staţiile Sârca – Podu Iloaiei, a 11 vagoane din compunerea unui tren privat de marfă. Trenul aparţine operatorului de transport feroviar de marfă GFR şi circula pe relaţia Port Constanţa – Cristeşti-Jijia (județul Botoșani). Din garnitură, care avea în compunere 32 de vagoane goale, au deraiat 11 vagoane pe firul II de circulaţie, firul I fiind închis pentru lucrări programate”, a transmis CFR SA.
În urma incidentului, au fost rupţi 7 stâlpi de înaltă tensiune, care asigurau alimentarea cu energie electrică a liniei de contact.
„Pentru menţinerea continuităţii traficului de călători, SRCF Iaşi va pune la dispoziţia călătorilor mijloace auto, pe distanţa Podu Iloaiei – Târgu Frumos. Această măsură va fi menţinută până la restabilirea traficului pe intervalul de staţii afectat de deraiere. Vă informăm, de asemenea, că personalul de specialitate al SRCF Iaşi va asigura tot suportul tehnic necesar operatorului privat pentru ridicarea, repunerea pe şină a vagoanelor deraiate şi retragerea/scoaterea acestora din gabarit”, a arătat sursa citată.
Cauzele producerii acestui eveniment feroviar vor fi stabilite de o comisie de anchetă.