Trenul direct București – Chișinău își reia cursele. Principala modificare feroviară pe care o doresc autoritățile din Moldova
După o pauză de 20 de luni, trenul Prietenia ce leagă capitala României de cea a Moldovei își reia, de luni, activitatea. Autoritățile din Republica Moldova speră ca în viitor să modifice infrastructura feroviară și să treacă de la ecartamentul rusesc la cel european.
„Ne dorim ameliorarea legăturilor feroviare între București și Chișinău, pe termen lung ne-am dori o cale ferată cu ecartament european și lucrăm deja în această direcție dar este important, totodată, să facem și pași rapizi pe termen scurt. De aceea, salut faptul că peste doar trei zile se va relua circulația feroviară dintre cele două capitale precum și a trenurilor de rută Iași – Ungheni”, a transmis Natalia Gavriliță, premierul Republicii Moldova, în vizita la București.
Cursa a fost sistată în martie 2020, din cauza pandemiei Covid-19.
Conform TV8.md, directorul Căii Ferate din Moldova, Oleg Tofilat, a precizat că, inițial, vor fi două curse pe săptămână, marți și vineri, iar mai târziu, în funcție de numărul de pasageri, numărul curselor ar putea fi suplimentat. Călătoria cu trenul pe ruta Chișinău-București durează în jur de 13 ore.
Oleg Tofilat a spus că relansarea cursei Chișinău-București depinde de mai multe aspecte. „E nevoie ca CFR să ne confirme disponibilitatea rețelei. Trebuie să reușim, totuși, cu reparația vagoanelor în termen. Poate să se întâmple ca unele componente n-o să vină la timp”, a specificat directorul CFM.
Deocamdată nu au fost puse bilete în vânzare. În cea mai ieftină variantă, o călătorie costa 19 euro la vagonul de dormit cu 4 paturi în cabină, pe relaţiile Bucureşti – Chişinău sau Chişinău – Bucureşti.