Trenule, mașină mică, îl mai aduci pe Ionică? Ce întârzieri au acumulat trenurile din România
Trenurile din România au acumulat „aproape 2,5 milioane de minute întârziere” în primele nouă luni ale anului 2024, a dezvăluit deputatul Florin Roman (PNL). Această informație i-a fost transmisă în urma unei interpelări pe care a adresat-o Ministerului Transporturilor, în calitate de deputat.
Florin Roman a prezentat această situație într-o postare pe Facebook, în seara de 11 decembrie 2024.
„Aproape 2,5 milioane de minute întârziere pe calea ferată a trenurilor, în primele 9 luni ale anului este răspunsul oficial de la Ministerului Transporturilor, la o interpelare pe care am adresat-o ca deputat. 108 avioane au avut întârzieri mai mult de 3 ore în același interval. Cu toate acestea, avem opt autorități care reglementează pentru traficul feroviar, aerian și rutier. De fapt sunt vreo 12 în total. Numai la CFR vorbim de Agenția Feroviară de Investigare, de Autoritatea pentru Reforma feroviară, de Autoritatea Feroviară Română, de Centrul Național de calificare și instruire feroviară. Pentru rutier avem ISCTR și ARR, iar în naval vorbim de Autoritatea Navală Română. Pot funcționa toate într-o singură autoritate? Sigur, numai să se vrea!”, a scris Florin Roman pe Facebook.
Florin Roman subliniază că președintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, „a anunțat că PNL și-a stabilit ca obiective și redimensionarea administrației publice centrale, prin urmare lucrăm la proiectele de legi care vor fi susținute în Parlament, încă de la începutul sesiunii următoare”.
„Spuneam acum câteva zile că ASF, poate funcționa și sub tutela BNR, pe o structură simplificată, așa cum se întâmplă în alte țări europene. Știți câte autorități naționale de reglementare se ocupă de servicii publice în România? ANCOM, ANRSC, ANRE, ANRM, Autoritatea Competentă de Reglementare a operațiunilor petroliere offshore la Marea Neagră! Pot funcționa toate într-o singură autoritate, cu o singură conducere? Sigur ca da! Numai să se vrea, asta ca să răspund și celor care întreabă de ce acum? Pentru ca PNL, sub Ilie Bolojan, își dorește această reformă!”, a argumentat Florin Roman.