Trenuri anulate către și dinspre Aeroportul Otopeni. Anunțul CFR
CFR S.A. a anunțat că în perioada 9-11 aprilie circulația feroviară pe ruta Gara de Nord – Aeroportul Internațional Henri Coandă va suspendată între orele 09:00 și 13:40. În total, vor fi 14 trenuri anulate.
Suspendarea circulaţiei este determinată de reviziile bianuale la electromecanismele de macaz şi la schimbătoarele de cale pe relaţia Bucureşti Nord – Mogoşoaia, conform reglementărilor feroviare.
„Reviziile bianuale la electromecanismele de macaz şi la schimbătoarele de cale, dar şi lucrările de buraj mecanizat şi profilare piatră spartă prevăzute de reglementările feroviare, se vor desfăşura timp de trei zile pe intervalul Bucureşti Nord – Pajura – Mogoşoaia, cu închiderea temporară a circulaţiei trenurilor pe relaţia Bucureşti Nord – Pajura – Mogoşoaia – Aeroport, între orele 09:00 – 13:40”, precizează sursa citată, printr-un comunicat, potrivit Agerpres.
Citește și: Cât costă un bilet de tren până la Instanbul? CFR Călători a făcut anunțul
Astfel, în zilele de 9, 10 şi 11 aprilie legătura directă spre şi dinspre Aeroportul Internaţional Henri Coandă va fi asigurată de Societatea de Transport Bucureşti Ilfov, care redeschide linia 780 Gara Basarab – Aeroportul Internaţional Henri Coandă, în intervalul orar 09:00 – 13:40, cu plecări de la Gara Basarab, respectiv aeroport, la un interval de succedare de 30 de minute.
Cele 8 curse CFR Călători anulate sunt: R 7917, R 7919, R 7921 şi R 7923 pe relaţia Bucureşti Nord – Aeroport, respectiv R 7920, R 7922, R 7924 şi R 7926 pe relaţia Aeroport – Bucureşti Nord.
Citește și: CFR primește 2,1 miliarde de lei pentru un proiect uriaș
Cele 6 curse Transferoviar Călători anulate sunt: R 10111, R 10113 şi R 10115 pe relaţia Bucureşti Nord – Aeroport, respectiv R 10110, R 10112 şi R 10114 pe relaţia Aeroport – Bucureşti Nord. AGERPRES/(AS – editor: Andreea Marinescu, editor online: Anda Badea).
În total, pe ruta Bucureşti Nord – Aeroport Internaţional Henri Coandă Bucureşti sunt prevăzute 72 de curse. Dintre acestea, 14 vor fi anulate pentru efectuarea lucrărilor anunțate. Celelalte trenuri vor circula după programul stabilit.