Trenurile s-ar putea opri de la 1 februarie. Care sunt motivele

Publicat: 25 ian. 2025, 12:42, de Vera Popa, în ACTUALITATE , ? cititori
Trenurile s-ar putea opri de la 1 februarie. Care sunt motivele
CFR

Trenurile s-ar putea opri spontan, de la 1 februarie, dacă o serie de revendicări ale CFR-iștilor nu vor fi puse în acord cu conducerea instituției.

Cea mai importantă se referă la repunerea în circulație, de la 1 februarie 2025, a trenurilor de călători anulate de CFR Călători.

CFR-iștii doresc și plata contribuției suplimentare pentru condiții de muncă speciale.

Ei spun că, în caz contrar, vor opri activitatea trenurilor din România.

„La mitingul de protest din 24 ianuarie 2025, CFR-iștii amintesc că au tras atunci semnalul de alarmă Ordonanţei Trenuleţul și au transmis Guvernului României, Ministerului Transporturilor, CFR CĂLĂTORI şi CNCF „CFR” SA că la unităţile feroviare de stat se doresc „concedieri colective nejustificate” prin redimensionarea activităţii feroviare după anularea trenurilor de călători şi totodată anularea nejustificată a trenurilor de călători ale CFR CĂLĂTORI din Mersul de tren pe 2025 încă din prima lună a anului 2025.

„CFR-iștii sunt hotărâţi să opreasca spontan lucrul dacă nu se repun de la 1 februarie 2025 în circulaţie toate trenurile de călători anulate de CFR CĂLĂTORI. Asta după mai puţin de o lună de la punerea în aplicare a Mersului de Tren pe anul 2025”. 

„Și dacă această repunere în circulaţie nu se face împreună cu aplicarea art 28.(1) litera l) din Legea nr 360/2023 privind sistemul public de pensii care prevede de la 1 septembrie 2024 că unităţile feroviare de stat vor plăti contribuţia suplimentară pentru condiţii de muncă speciale la ceferiştii ce sunt încadrati la Siguranţa Circulaţiei Feroviare”, anunță un comunicat de presă al Federației Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România (FSTFR).