Tricolorii au cerut ca Mirel Rădoi să continue pe banca tehnică: „Încercăm să avem un dialog şi să hotărâm ceva, dacă e albă sau neagră”
Directorul tehnic al FRF, Mihai Stoichiţă, a declarat, miercuri, că jucătorii echipei naţionale au cerut conducerii federaţiei să îl convingă pe Mirel Rădoi să continue la conducerea primei reprezentative.
„Au venit 12 jucători, eu nu mint. Ne-am întors de la Vaduz şi jucătorii ne-au cerut mie şi preşedintelui să stăm de vorbă cu dumnealor. Am discutat şi au declarat clar că ei sunt foarte fericiţi cu acest antrenor, din punctul de vedere al calităţii fotbalului pe care vor să-l joace, al atmosferei, al comuniunii sufleteşti şi multe alte lucruri. Au cerut să-l convingem să continue, cu rugămintea de a avea o discuţie cu Mirel, care va avea loc probabil la sfârşitul acestei săptămâni sau la începutul săptămânii viitoare.
Este pentru prima oară când văd o astfel de iniţiativă şi am rămas foarte surprins. Sunt şi jucători care au mici conflicte, totuşi au venit. M-a surprins foarte mult adeziunea tuturor. Erau din toate straturile de vârstă, experienţă şi importanţă. S-au exprimat în numele tuturor jucătorilor. Am luat legătura cu Mirel. Încercăm să avem un dialog şi să hotărâm ceva, dacă e albă sau neagră. Trebuie să discutăm cu el şi să vedem ce îşi doreşte„, a spus Stoichiţă la Digi Sport.
Naționala României a ratat, duminică seară, calificarea la barajul pentru Cupa Mondială 2022 din Qatar. Selecţionerul Mirel Rădoi a anunţat că nu va mai conduce echipa naţională.