„Trimit mâine corpul de control”, a spus ministrul Muncii când a aflat câți pensionari nu și-au primit banii
Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a declarat marți seara, târziu: „Mâine trimit corpul de control!”. Această reacție a fost determinată de plângerile pe care numeroși pensionari i le-au adresat în cursul unei emisiuni televizate. Unul dintre ei nu a primit pensia de opt luni!
În acest context, Simona Bucura Oprescu a anunțat că va trimite corpul de control la Casa Națională de Pensii, pentru a verifica modul în care a fost implementat softul destinat recalculării pensiilor.
A fost astfel dat exemplu cazul unui pensionare căreia, de opt luni, nu i-a fost transferat dosarul de pensionare de la București la Prahova. Răspunsul primit: „Nu merge softul”. În alte cazuri de pensionări, angajatele caselor de pensii au certat o pensionară pentru că și-a permis să reclame situația, iar cazul a ajuns la urechile ministrului Muncii.
Întrebată ce măsuri va lua în legătură cu conducerile caselor de pensii care invocă disfuncționalitatea softului, ministrul a declarat: „Trimit corpul de control al Ministerului Muncii mâine la CNPP. Vom verifica modul de derulare a contractului încheiat între CNPP privind aplicația informatică. În fiecare zi mi se spune: testăm, apar erori…”.
Referitor la plata drepturilor restante, ministrul a precizat că până în decembrie vor fi achitate toate. „Am cerut celor de la CNPP ca atât drepturile aferente recalculării, cât și cele aferente revizuirilor – diferențele bănești pe care le avem de plătit pensionarilor – să fie achitate integral până în decembrie 2024. Aceleași cerințe vizează și cererile noi, până în luna septembrie 2024.”
În ceea ce privește stadiul recalculării pensiilor, ministrul a adăugat că până astăzi, sunt mai puțin de 20.000 de pensionari care încă nu au primit deciziile de recalculare, în principal dintre cei care au depus dosarele de pensionare în perioada iunie-august 2024. „Pe raportarea din aceasta seară, sunt 19.000 de pensionari care așteaptă recalcularea. Este vorba despre pensionari care și-au primit pensiile în fiecare lună, însă la valoarea din august 2024. Diferențele rezultate în urma recalculării sau cele apărute în urma revizuirii deciziilor vor fi plătite cel târziu până în luna decembrie. Au fost aproximativ 170.000 de decizii de recalculare care nu au fost emise”, a explicat Simona Bucura Oprescu.