Triplul șoc care afectează economia Europei

După criza energetică, Europa se confruntă cu creșterea importurilor chineze și cu amenințarea tarifelor impuse de Donald Trump.

Europa nu este cunoscută pentru dinamismul său, însă astăzi pare stagnantă din orice perspectivă. Epuizată de șocul energetic care a urmat invaziei Rusiei în Ucraina în 2022, economia Uniunii Europene a crescut doar cu 4% în această perioadă, în comparație cu 8% în America; de la sfârșitul anului 2022, nici ea și nici Marea Britanie nu au crescut deloc. Dacă aceasta nu ar fi suficient de grav, Europa se confruntă cu o creștere bruscă a importurilor ieftine din China, care, deși aduc beneficii consumatorilor, ar putea dăuna producătorilor și ar putea crește tensiunile sociale și industriale. Și în decursul unui an, Donald Trump ar putea reveni în Casa Albă, impunând tarife imense asupra exporturilor Europei, scrie The Economist.

Momentul nenorocirii Europei este prost. Continentul are nevoie de o creștere puternică pentru a ajuta la finanțarea unor cheltuieli mai mari pentru apărare, mai ales că sprijinul american pentru Ucraina a dispărut, și pentru a-și atinge obiectivele referitoare la energie verde. Alegătorii săi sunt tot mai deziluzionați și pot susține partide de extremă dreapta, precum Alternativa pentru Germania. Și obstacolele vechi care încetinesc creșterea – o populație care îmbătrânește rapid, reglementări opresive și integrare de piață inadecvată – nu au dispărut.

Există o frenzie în capitalele europene pe măsură ce guvernele încearcă să răspundă. Trebuie să fie atenți. Deși șocurile cu care se confruntă Europa provin din afara ei, erorile propriilor politicieni europeni ar putea agrava în mod semnificativ daunele.

Vestea bună este că șocul energetic a trecut de momentul maxim al durerii: prețurile gazelor sunt departe de vârful lor. Din păcate, celelalte abia încep. Confruntată cu o încetinire deflaționistă, guvernul Chinei ar trebui să stimuleze consumul casnic al țării, care ar putea înlocui investițiile imobiliare ca sursă de cerere. În schimb, președintele Xi Jinping folosește subvențiile pentru a stimula producția chineză, care deja reprezintă aproximativ o treime din producția globală de bunuri. El se bazează pe consumatorii străini pentru a susține creșterea.

Focusul Chinei este pe bunuri verzi, în frunte cu vehiculele electrice, pentru care cota sa de piață globală ar putea crește de două ori, până la o treime, până în 2030. Acest lucru ar putea pune capăt dominației campionilor naționali europeni precum Volkswagen și Stellantis. De la turbinele eoliene la echipamentele feroviare, producătorii europeni privesc cu nervozitate spre est.

După noiembrie, producătorii ar putea privi și spre vest. Ultima dată când a fost în funcție, Donald Trump a impus tarife la importurile de oțel și aluminiu, incluzând în cele din urmă și cele din Europa, ceea ce a dus la o ripostă a UE împotriva motocicletelor și whiskey-ului până când a fost stabilit un armistițiu nesigur sub președinția lui Joe Biden, în 2021. Astăzi, Trump amenință cu un tarif global de 10% la toate importurile; consilierii săi avansând niveluri și mai ridicate.

Un alt ciclu al războiului comercial amenință exportatorii Europei, care au realizat vânzări de 500 de miliarde de euro (540 de miliarde de dolari) în America în 2023. Trump este obsedat de echilibrul comercial bilateral, ceea ce înseamnă că cele 20 (din 27) state membre ale UE cu un excedent la comerțul cu bunuri sunt ținte naturale. Echipa sa este de asemenea nemulțumită de taxele digitale ale Europei, taxa sa de carbon la frontieră și taxele pe valoare adăugată.

Ce ar trebui să facă Europa? Drumul înainte este plin de capcane. O eroare ar fi să păstreze politica economică prea strânsă într-un moment de vulnerabilitate – o greșeală pe care Banca Centrală Europeană a mai făcut-o în trecut. În ultimii ani, banca s-a luptat în mod just cu inflația prin creșterea ratelor dobânzilor. În contrast cu Statele Unite care cheltuiesc liber, guvernele europene își echilibrează mai bine bugetele, ceea ce ar trebui să tempereze economia, în timp ce bunurile chinezești ieftine vor reduce direct inflația. Acest lucru oferă băncilor centrale ale Europei spațiu pentru a reduce ratele dobânzilor pentru a susține creșterea. Va fi mai ușor să facem față perturbărilor din afară dacă băncile centrale mențin economia în afara unei prăbușiri care ar opri lucrătorii concediați să-și găsească noi locuri de muncă.

O altă capcană ar fi să copiem protecționismul Americii și Chinei prin eliberarea unor subvenții vaste pentru industriile preferate. Războaiele subvențiilor sunt jocuri cu sumă zero și risipesc resurse rare – în cadrul Europei, țările au început deja o cursă internă continentală spre zero. Necazurile economice recente ale Chinei demonstrează defectele, nu virtuțile, planificării guvernamentale excesive; politica industrială a Americii nu a impresionat alegătorii în felul în care sperase președintele Biden, iar tarifele au costat mai multe locuri de muncă decât au produs.

În contrast, comerțul îmbogățește economiile chiar și atunci când partenerii lor comerciali sunt protecționiști. Un boom al producției în Statele Unite reprezintă o oportunitate pentru producătorii europeni de a furniza componente; importurile ieftine din China vor face tranziția către energia verde mai ușoară și vor oferi o gură de aer consumatorilor care au suferit în timpul crizei energetice. Un răspuns selectiv și proporțional împotriva protecționismului ar putea fi justificat în încercarea de a descuraja America și China să perturbe și mai mult fluxurile comerciale globale. Însă ar veni cu un cost pentru economia Europei, afectând totodată țintele propuse.

În schimb, Europa ar trebui să își forjeze propria politică economică potrivită pentru moment. Pe măsură ce America își răsfăță industria cu bani publici, Europa ar trebui să cheltuie pe infrastructură, educație și cercetare și dezvoltare. În loc să imite intervenționismul Chinei, Europa ar trebui să observe beneficiul pe care companiile chineze îl obțin de pe urma unei piețe interne vaste. Integrarea pieței europene pentru servicii, unde comerțul rămâne dificil, ar ajuta firmele să crească, să răsplătească inovația și să înlocuiască unele locuri de muncă pierdute în industria manufacturieră. UE ar trebui să reformeze reglementările sale impovărătoare și fragmentate, care și ele împiedică industria serviciilor. Unificarea piețelor de capital – inclusiv cele din Londra – ar avea același efect. Diplomații europeni ar trebui să semneze acorduri comerciale oriunde acestea sunt încă pe masă, în loc să le lase agricultorii să le blocheze, așa cum s-a întâmplat în mai multe negocieri recente. Conectarea rețelelor electrice ar face economia mai rezistentă la șocurile energetice și ar netezi tranziția verde.

Nu dubla riscul

O astfel de agendă deschisă într-o epocă protecționistă poate părea naivă. Dar sunt piețele profunde și deschise care au potențialul de a stimula creșterea Europei pe măsură ce lumea se schimbă în jurul ei. Pe măsură ce șocurile lovesc, factorii de decizie politici trebuie să rămână ancorați în această realitate.