Tronul Regilor României este expus, pentru prima dată, după mai bine de 70 de ani
Graţie unui parteneriat dintre MNAR şi Muzeul Goleşti, tronul regilor României poate fi admirat în Sala Tronului a fostului Palat Regal, amplasat pe estrada de trei trepte, aşa cum a fost întotdeauna poziţionat.
„Celebrăm astfel Ziua Regalităţii printr-un dublu act simbolic: deschiderea Spaţiilor Istorice cu acces gratuit către public şi expunerea tronului Regelui Carol I”, precizează MNAR.
Tronul şi Spaţiile Istorice, respectiv Sala Tronului, Sufrageria Regală şi Scara Voievozilor pot fi vizitate pe 10 mai gratuit, în intervalul orar 10,00 – 18,00.
Odată cu proclamarea României ca regat, au fost realizate două tronuri, pentru cei doi suverani ai ţării, Regele Carol I şi Regina Elisabeta. Acestea au fost confecţionate din lemn aurit şi ornate cu pietre preţioase, pe spătar fiind reprezentate cifrele cuplului regal – Carol I şi Elisabeta, realizate în bronz poleit şi aplicate pe plăci de onix algerian.
Tronurile au fost folosite între anii 1885 şi 1947 de către toţi monarhii României.
După abdicarea Regelui Mihai I toate bunurile Casei Regale au fost transferate către diverse instituţii din ţară, tronul ajungând în Salonul de Iarnă al conacului familiei Goleştilor – Muzeul Goleşti din judeţul Argeş.