Trump nu se recunoaște învins dar permite tranziția puterii către Joe Biden
Deși nu pare nici acum pe deplin convins că a pierdut alegerile, Donald Trump a anunțat că permite inițierea procesului de tranziţie spre o administraţie Biden, relatează AFP şi Reuters.
La două săptămâni de când a pierdut alegerile, Trump a făcut un anunț pe Twitter prin care permite echipei sale „un transfer de putere paşnic şi fără probleme”.
Nici măcar în acest moment preşedintele republican în exerciţiu nu a recunoscut în mod direct victoria lui Joe Biden. Mai mult, a promis continuarea unei „lupte dreapte” în timp ce demersurile sale în justiţie se înmulţesc, fără succes, pentru a încerca să demonstreze fraude în alegerile din 3 noiembrie.
„Cu toate acestea, în interesul superior al ţării noastre, recomand (ca agenţia guvernamentală responsabilă pentru transferul de putere n.r.) să facă ceea ce este necesar în ceea ce priveşte protocoalele şi am cerut echipei mele să facă acelaşi lucru”, a scris Trump pe Twitter.
Această agenţie, GSA (General Services Administration), a trimis anterior o scrisoare prin care îl informa pe Joe Biden că este deschisă calea pentru tranziţie.
Administraţia Trump trebuie să recunoască oficial că Joe Biden este preşedintele ales pentru ca echipa de tranziţie a democratului să poată începe să primească informaţii clasate top-secret şi să discute cu echipele existente în diferitele ministere.