Tudor Chirilă, apariție împreună cu mama pe scenă!
Iarina Demian este una dintre apreciatele actrițe din lumea teatrului românesc și totodată mama cunoscutului actor și cântăreț Tudor Chirilă. Ca actriță este cunoscută publicului larg după rolurile jucate în pelicule „Liceenii” și „Sanda”. De asemenea s-a remarcat și în calitate de regizor al piesei „Coada” de Israel Horovitz.
De curând, amatorii de teatru s-au bucura de premiera spectacolului „Visul american”, în care au apărut Iarina Demian și Tudor Chirilă. Cei doi au făcut deliciul spectatorilor pe scenă. „Noi am tratat publicul ca fiind unul inteligent, și nu ca pe unul care se mulțumește cu foarte puțin. Desigur, nu este un spectacol obișnuit și nu putem ști ce își dorește publicul în subconștient, dar îndrăznesc să cred că aplauzele din final înseamnă emoție, respect, admirație”, a spus Iarina Demian pentru Viva.
Nu e prima dată când Iarina Demian și Tudor Chirilă joacă pe aceeași scenă: ei au început să colaboreze încă în anul 2000. Mama și fiul sunt fire puternice și încăpățânate, ceea ce se simte atunci când ambii lucrează în același spectacol.
„Lucrăm împreună din anul 2000 și traversăm împreună tot ce înseamnă această Golgotă, dar și această imensă bucurie. Cineva spunea ‘actorul este un scufundător ce coboară în străfundurile sufletului, de unde ăși adună pasiunile, le scoate la suprafață, le perie, le șlefuiește ca să le transforme în simptome fizice’. Chiar dacă avem puncte de vedere diferite, întotdeauna înving încrederea, respectul și iubirea”, a precizat actrița.