Tudor Vladimirescu a fost comemorat la Prejna
Locuitorii satului mehedințean Prejna, care aparține de comuna Balta, l-au comemorat ieri, 23 ianuarie, pe Tudor Vladimirescu. Asta pentru că, aici, este singura biserică pe care pandurul a ctitorit-o.
Așa că, primarul Irina Zoican, totodată o interpretă îndrăgită de muzică populară, a mobilizat sătenii, i-a îndemnat să pregătească, după cuviință, colaci și colivă, i-a invitat, ca oaspeți de onoare, pe membrii Fundației Pandurii lui Tudor Vladimirescu și a asistat, împreună cu oamenii din sat, la slujba de pomenire, ținută de doi preoți, părintele paroh Marius Stoian și părintele Vasile Stoican.
De ce este comemorat Tudor Vladimirescu pe 23 ianuarie? Acesta, împreună cu pandurii lui, începea revoluția de la 1821, al cărei conducător a fost, cu Proclamația de la Padeș și Scrisoarea către Poartă „Cererile norodului românesc” din 23 ianuarie/4 februarie 1821. A continuat cu Proclamațiile din 16/28 martie, 20 martie/1 aprilie, al doilea „arzmagzar” către Poartă din 27 martie/8 aprilie și alte scrisori și declarații.
În cadrul „Cererilor norodului românesc” (un document care trebuia să devină germenele unei constituții românești), se proclama că „în folosul a toată obștea” să fie instaurată o viață politică și administrativă românească, (prin eliminarea elementului fanariot), „Cererile…” urmând să fie întărite cu jurământ, recunoscute de sultan și garantate de Austria și Rusia.
Domnul, care rămânea în continuare să fie numit de puterea suzerană – Imperiul Otoman – trebuia să conducă țara, respectând acest act, care ținea locul unei constituții, în unire cu „Adunarea norodului”, în timp ce Tudor, „ales și hotărât de întregul popor român”, urma să exercite guvernarea efectiv.
Sigur, lucrurile nu s-au întâmplat astfel. Dar, pe 23 ianuarie, Tudor Vladimirescu este încă pomenit, mai ales în Oltenia.