Tudorel Toader își amenință contracandidații la rectoratul UAIC
Tudorel Toader, fostul ministru al Justiției, a lansat amenințări la adresa contracandidaților săi la funcția de rector al Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași.
„Apel la adevăr și decență, în campania pentru Rectoratul UAIC!
Tudorel Toader, fostul ministru al Justiției, a lansat amenințări la adresa contracandidaților săi la funcția de rector al Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași. Toader spune că dincolo de pretențiile ca orice candidat să se ridice la anvergura celor care au condus în trecut unitatea de învățământ, este necesar ca aceștia să fie recomandați de realizările lor academice.
Adevărul și decența sunt necesare oriunde și oricând.
În rândurile care urmează voi face unele referiri, opțiuni, privind modul de desfășurare a competiției pentru Rectoratul UAIC.
Deseori auzim cum trebuie să fie Universitatea și cum trebuie să fie Rectorul, evocându-se diferitele modele de universități și personalitățile unora dintre foștii rectori.
Avem datoria continuării și îmbogățirii patrimoniului UAIC, realizării misiunii academice asumate de către cei care au slujit Alma Mater.
Evocând personalitățile unora dintre foștii rectori a nu se înțelege și faptul că autorii respectivelor evocări ar putea fi precum cei evocați. Preferabil este ca fiecare să privească în propriul trecut, să-și evoce propriile realizări, din care să rezulte potențialul de a conduce destinele primei Universități din România modernă.
Faptele, nu vorbele trebuie să caracterizeze profilul unui candidat la funcția de Rector. Rectorul trebuie ales pentru Universitate, pentru evoluția și binele acesteia, după capacitatea de menținere a echilibrelor necesare dintre diferitele componente ale vieții academice, nu după frumusețea spuselor ori a promisiunilor făcute.
Cândva, cineva, poate va prezenta realizările pentru Universitate, realizări ale foștilor rectori, complementar prezentărilor tradiționale, din perspectiva portofoliului științific, personalității acestora. A nu se înțelege faptul că mă sustrag unei asemenea judecăți, luând în considerare fie și numai tirajul lucrărilor de specialitate juridică, publicate în edituri centrale și apoi validate de lumea juridică”, scrie Tudorel Toader pe Facebook.