Tunul de la CFR Marfă s-a fâsâit către Gruia Stoica

Publicat: 27 sept. 2023, 11:30, de Cristian Matache, în ACTUALITATE , ? cititori
Tunul de la CFR Marfă s-a fâsâit către Gruia Stoica
CFR MARFA

CFR Marfă a vândut o mică parte din cele 7.157 de vagoane și 508 locomotive. Ceea ce părea un tun pentru Bercea Mondialul, s-a dovedit a fi o mică afacere pentru Gruia Stoica, concurentul companiei de stat.

ANAF a ridicat sechestrul pe activele CFR Marfă, după ce a evitat lunile trecute un tun regizat de Bercea Mondialu, de directorul general al CFR Marfă, Daniel Apostolache, și binecuvântat de ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu. Se punea la cale vânzarea a 7.153 de vagoane și 508 locomotive ale CFR Marfă către Bercea Mondialul”, finul fratelui lui Traian Băsescu, care a fost eliberat condiţionat din închisoare anul trecut după ce ispăşise un an şi cinci luni din pedeapsa de 13 ani la care fusese condamnat într-un dosar de tentativă de omor.

Acum, după ridicarea sechestrului, CFR Marfă a vândut doar o mică parte din stocul de locomotive și vagoane. Chiar și așa, două companii s-au remarcat: Grup Feroviar Român, deținută de către Gruia Stoica, unul dintre concurenții CFR Marfă, și Nitramonia, o societate fără nicio activitate dar care este activă fiscal, aflată în proprietatea Autorității pentru Administrarea Activelor Statului.

”În scopul maximizării veniturilor și accelerării procesului de stingere a ajutorului de stat CFR Marfă a făcut publică în data de 6.07.2023 intenția de valorificare prin înțelegerea părților a 7.157 de vagoane și 508 locomotive, în conformitate cu art. 248 din Legea 207/2015 privind Codul de Procedura Fiscală.

Ca urmare a obținerii acordului Administrației Naționale de Administrare  Fiscală de valorificare și ridicare sechestru s-au încasat 55,24 milioane de lei (la care se adaugă TVA) pentru 45 de locomotive și 56 de vagoane. Firmele declarate eligibile care au achitat bunurile ofertate au fost: Banat Green Trading (2 loc.), Laromet Transib (2 loc.), Marsim Strei (2 loc.), Tehnotrans Feroviar (1 loc.), Ukrainian Global Trading (1 loc.), Vest Trans Rail (1 loc.), GFR (31 loc.), Magro Util (1 loc.), Nitramonia (52 vag.), Tim Rail Cargo (4 vag.) și Unicom Tranzit (4 loc.).

Precizăm faptul că procesul de valorificare va continuă, astfel că în cursul lunii septembrie anunțul de valorificare va fi republicat pe site-ul www.cfrmarfa.com pentru vagoanele și locomotivele rămase neachiziționate. Având în vedere faptul că CFR Marfă a reușit să valorifice active excedentare la valori superioare celor evaluate, oferta va fi reluată până la epuizarea lotului de vagoane și locomotive scos inițial spre valorificare.

Sumele obținute în cadrul acestui proces de valorificare de active excedentare sunt folosite exclusiv pentru stingerea ajutorului de stat declarat nelegal prin decizia Comisiei Europene.

SNTFM CFR Marfă SA este operatorul național de transport feroviar de marfă, care deține o cota depiață de 31,6% din piață transporturilor feroviare de marfă din România, la nivelul primului  trimestru al anului 2023, în creștere cu 2,3 % față de aceeași perioada a anului trecut”, se arată într-un comunicat CFR Marfă.