Turcia și aderarea Ucrainei la NATO: sprijin și realism, Erdoğan sfidează Rusia

În contextul discuțiilor despre încheierea războiului din Ucraina și al discuțiilor privind extinderea NATO, Turcia și-a reafirmat sprijinul pentru integritatea teritorială a Ucrainei și a exprimat deschidere față de aderarea acesteia la Alianța Nord-Atlantică. Cu toate acestea, oficialii turci subliniază necesitatea unei abordări realiste, având în vedere complexitatea situației de securitate din regiune.

Sprijinul Turciei pentru Ucraina

Președintele turc, Recep Tayyip Erdoğan, a transmis recent un mesaj video în care a reafirmat susținerea Ankarei pentru integritatea teritorială a Ucrainei, subliniind importanța menținerii suveranității și independenței acesteia. Această poziție reflectă angajamentul Turciei de a sprijini stabilitatea și securitatea în regiune.

În plus, ministrul turc de externe, Hakan Fidan, a declarat că Turcia nu ar avea obiecții față de aderarea Ucrainei la NATO, dar a subliniat necesitatea unei analize realiste a situației: „Nu ne-ar deranja dacă ar deveni membri NATO, dar trebuie să fim foarte realiști.” Fidan a evidențiat că solicitarea Ucrainei de a adera la NATO este motivată de dorința de a obține garanții de securitate pentru țară. El a menționat, de asemenea, posibilitatea formării unei coaliții internaționale care să asigure menținerea păcii în Ucraina, în cazul în care aderarea la NATO nu se materializează.

Rolul de mediator al Turciei

De la începutul conflictului din Ucraina, Turcia a încercat să se poziționeze ca un mediator între Ucraina și Rusia, organizând negocieri între diplomați de rang înalt pe teritoriul său. Deși aceste eforturi nu au condus la un consens între părțile implicate, Ankara continuă să promoveze dialogul și soluțiile diplomatice pentru încetarea ostilităților. Recent, Turcia și-a exprimat disponibilitatea de a găzdui eventuale discuții între Ucraina și Rusia privind un acord de încetare a conflictului, reiterând angajamentul său față de pace și stabilitate în regiune.

Îndemnul la reducerea dependenței Europei de SUA

În paralel, ministrul Fidan a subliniat importanța ca Europa să își reducă dependența de Statele Unite în domeniul securității, argumentând că o astfel de măsură ar spori reziliența continentului în fața crizelor economice și geopolitice. Această declarație reflectă dorința Turciei de a vedea o Europă mai autonomă și capabilă să gestioneze provocările de securitate în mod independent.

O poziție surprinzătoare

Poziția Turciei față de aderarea Ucrainei la NATO este caracterizată de un echilibru între sprijinul pentru integritatea teritorială a Ucrainei și realismul necesar în abordarea complexităților geopolitice actuale. Prin promovarea dialogului și a soluțiilor diplomatice, precum și prin îndemnul la o mai mare autonomie europeană în domeniul securității, Ankara își reafirmă rolul de actor regional influent și mediator în eforturile de menținere a păcii și stabilității în regiune.

Care e, de fapt, problema cu Erdogan

Problema cu Recep Tayyip Erdoğan nu este doar una de nuanță politică, ci una structurală: el este un lider imprevizibil, care jonglează între alianțe strategice și derapaje autoritare, reușind să transforme Turcia într-un stat-cheie din punct de vedere geopolitic, dar totodată într-un partener de care Occidentul nu poate fi niciodată sigur.

1. Tendințele sale autoritare – realitate demonstrată

Erdogan nu este doar un politician cu mână de fier, ci un lider care și-a consolidat puterea prin măsuri tot mai autoritare. A reușit să reducă drastic libertatea presei, să închidă opozanții politici și să elimine din instituțiile-cheie ale statului vocile critice. După tentativa de lovitură de stat din 2016, regimul său a efectuat epurări masive, concediind peste 150.000 de funcționari publici și arestând mii de persoane sub pretextul combaterii unei conspirații anti-guvernamentale.

Mai mult, Erdogan a transformat regimul parlamentar al Turciei într-unul prezidențial hiper-centralizat, acordându-și puteri executive aproape nelimitate. Acest lucru face ca orice angajament internațional al Turciei să depindă în mod direct de dispoziția sa, ceea ce este o problemă majoră pentru NATO și aliații occidentali.

2. Erdoğan și NATO: partener, dar numai când îi convine

Turcia este unul dintre cei mai importanți membri ai NATO, având a doua cea mai mare armată din Alianță, după SUA. Poziționată strategic la granița cu Orientul Apropiat, Turcia joacă un rol esențial în echilibrul de securitate al regiunii. Însă Erdogan folosește acest avantaj ca pe un instrument de șantaj geopolitic.

De-a lungul anilor, a blocat inițiative importante ale NATO, inclusiv aderarea Suediei și Finlandei, pentru a obține concesii politice. Mai recent, și-a exprimat sprijinul pentru Ucraina, dar a menținut relații economice și diplomatice apropiate cu Rusia, refuzând să impună sancțiuni stricte împotriva regimului lui Putin. Practic, Erdogan joacă la două capete: se prezintă ca un apărător al NATO, dar în același timp întreține relații privilegiate cu adversarii occidentali.

3. Relațiile sale periculoase cu Rusia și Iranul

Erdogan este singurul lider NATO care a cumpărat sisteme de apărare antiaeriană rusești S-400, în ciuda opoziției vehemente a SUA. Această mișcare a dus la excluderea Turciei din programul avioanelor F-35, o pierdere semnificativă pentru forțele sale aeriene.

În plus, Turcia colaborează strâns cu Iranul și Rusia în Siria, în ciuda faptului că acestea sunt considerate adversari ai NATO. Recent, Erdogan a negociat cu Putin și Raisi (liderul iranian) pentru a crea noi structuri regionale de securitate, ceea ce ridică semne de întrebare asupra angajamentului său real față de alianța occidentală.

4. Jucător pe tabla islamistă: între Vest și ambițiile neo-otomane

Erdogan nu este doar un lider autoritar, ci și un adept al unei viziuni neo-otomane, dorind să transforme Turcia într-o superputere regională cu influență în Balcani, Orientul Mijlociu și Africa de Nord. De aceea, el a susținut activ grupări islamiste în regiune, inclusiv elemente ale Frăției Musulmane, ceea ce a dus la conflicte diplomatice cu Egiptul, Arabia Saudită și Israelul.

În Libia, Turcia a desfășurat forțe militare pentru a sprijini guvernul de la Tripoli, sfidând eforturile europene de mediere. În Siria, a invadat teritorii sub pretextul luptei împotriva kurzilor, dar în realitate și-a extins influența asupra regiunii.

5. Poate fi Turcia un aliat de încredere?

Într-un context ideal, Turcia ar fi cel mai important pilon al NATO în sud-estul Europei și Orientul Apropiat. Însă, cu Erdogan la conducere, Turcia este un aliat instabil, capabil să blocheze decizii strategice majore și să joace duplicitar între NATO și adversarii săi geopolitici.

Un „prieten” greu de controlat

Occidentul nu poate ignora Turcia, dar nici nu poate conta pe ea în totalitate. Orice angajament asumat de Erdogan trebuie privit cu scepticism, pentru că istoria ne-a arătat că acesta își schimbă poziția în funcție de interesele sale personale și politice.

Astfel, NATO și UE se confruntă cu o dilemă majoră: cum să mențină Turcia ca partener strategic, fără a deveni ostaticii capriciilor unui lider imprevizibil? Răspunsul la această întrebare va defini echilibrul geopolitic al regiunii în următorii ani.