Turcii au mai câștigat un contract gras de la CNAIR
O asociere de două companii turcești a câștigat un contract pentru modernizarea DN71 Bâldana-Târgoviște-Sinaia, sector 2.
Invazia companiilor turcești în proiectele de infrastructură mare din România a mai consemnat un episod.
Joi, 25.05.2023, în urma finalizării procesului de evaluare a ofertei depuse, CNAIR a comunicat rezultatul procedurii de atribuire a contractului de proiectare și execuție „Modernizare DN71 Bâldana – Târgoviște – Sinaia, km. 0+000 – km. 44+130 lărgire la 4 benzi de circulație și km. 51+041 – km. 109+905 drum la două benzi” Sector 2: Târgoviște – Sinaia km. 51+041 – km. 109+905 drum la două benzi de circulație”.
Ofertantul desemnat câstigator este Asocierea Esta İnşaat Sanayi Lojistik Ve Diş Ticaret Anonim Şirketi (lider) – Gün Al Madencilik İnaat Nakliye Sanayi Ve Ticaret Anonim Şirketi, cu preţul de 1.158.166.094,50 de lei, fără TVA.
Durata contractului este de 48 de luni, din care 12 luni perioada de proiectare și 36 de luni perioada de execuție a lucrărilor.
Proiectul are ca scop realizarea unor sectoare de drum omogene prin modernizarea DN71 pe sectorul Târgoviște – Sinaia (km. 51+041 – km. 109+905) în vederea asigurării infrastructurii de bază necesară cererii de transport în creștere, asigurând un grad ridicat de siguranță a traficului rutier.
Traseul începe de la ieșirea de nord a municipiului Târgoviște, traversează orașele Pucioasa, Fieni, Sinaia și comunele Aninoasa, Doicești, Moțăieni, Pietroșița și Moroieni, alternând cu zone de extravilan și se termină la intersecția cu DN1 în Sinaia la km. 120+400 al DN1.
În perioada imediat următoare, CNAIR va iniția demersurile necesare în vederea semnării contractului de lucrări.