Turcii au mai pus mâna pe o bucată de autostradă
Lotul Pietroasele-Municipiul Buzău este ultimul lot al A7, pe care nu au început lucrările din cauză că până acum nu a putut fi semnat contractul
Asocierea de constructori turci NUROL INŞAAT VE TICARET (lider) – MAKYOL INSAAT SANAYI TURIZM VE TICARET a fost desemnată din nou câștigătoarea contractului pentru construcția lotului 3 al Autostrăzii Ploiești-Buzău.
În cazul semnării contractului, asocierea va avea la dispoziție 20 de luni si 1,09 miliarde de lei, fără TVA, pentru a finaliza lucrările pe cei 13,9 km ai lotului cuprins între localitatea #Pietroasele și #MunicipiulBuzău.
În cadrul contractului finanțat prin #PNRR, Asocierea va construi inclusiv 8 poduri și un pasaj de o complexitate tehnică ridicată, în lungime de 1.260 m.
Semnarea contractului de achiziție publică va fi posibilă după expirarea perioadei de depunere a eventualelor contestații și, respectiv, după soluționarea contestațiilor/plângerilor formulate în cadrul procedurii de atribuire.
Licitația pentru acest lot al #A7 a fost lansată în septembrie 2021, dar rezultatul ei a fost contestat de 4 ori.
Asocierea NUROL INŞAAT VE TICARET – MAKYOL INSAAT SANAYI TURIZM VE TICARET a mai fost desemnată câștigătoarea acestui contract în urma cu un an (27 octombrie 2022), dar rezultatul a fost, de asemenea, contestat.
Ca urmare a multiplelor contestații, Lotul Pietroasele-Municipiul Buzău este ultimul lot al A7 pe care nu au început lucrările din cauză că până acum nu a putut fi semnat contractul, a declarat Cristian Pistol, șeful CNAIR.
Companiile din Turcia au câștigat în ultimii ani nenumărate contracte pentru construcția de șosele rapide, valoarea lor sărind de 4 miliarde de euro.