Turcii au pus monopol pe construcția autostrăzii Sibiu-Făgăraș
Compania Makyol din Turcia a obținut de la CNAIR contracte pentru construcția a două loturi de pe autostrada Sibiu-Făgăraș. Aceasta deține și celelalte două segmente de pe acest drum rapid.
Invazia turcească pe autostrăzile României continuă. După ce s-a dovedit că lucrează foarte greu pe șantierele pe care le-au contractat, companiile turcești au mai pus mâna pe un șantier de aproape 70 de kilometri de autostradă. După ce am asistat la un spectacol al neputinței companiilor italiene, soldat cu rezilieri de contracte, acum avem parte de unul al turcilor, veniți în România mai ales după ce ministeriatul Transporturilor a fost acaparat de Sorin Grindeanu, prietenul de nădejde al lui Victor Ponta, un mare fan al regimului Erdogan.
Șeful CNAIR, Cristian Pistol, a dezvăluit că azi, 24 noiembrie, a semnat trei noi contracte pentru proiectarea și construcția a încă 94,39 kilometri de autostradă. Este vorba de tronsoanele 1 și 2 ale autostrăzii Sibiu-Făgăraș (parte a A13) și de secțiunea Suplacu de Barcău-Chiribiș din Autostrada Transilvania.
Proiectarea și construcția celor 68,04 km de autostradă dintre Sibiu și Făgăraș au fost atribuite antreprenorului turc Makyol Insaat Sanayi Turizm VE Ticaret AS, care are la dispoziție 12 luni pentru proiectarea și 36 de luni pentru execuția lucrărilor de construcție a acestei autostrăzi. E același constructor care și-a adjudecat alte două loturi de pe această autostradă, punând astfel monopol pe această construcție.
Tronsonul 1: Boița (Autostrada Sibiu-Pitești) – Avrig-Mârșa (DJ 105G) în lungime de 14,25 km are o valoare de 1,89 miliarde lei fără TVA;
Tronsonul 2: Mârșa (DJ105G) – Arpașu de Jos (DN1) în lungime de 19,92 km are o valoare de 1,54 miliarde de lei, fără TVA.
Contractele pentru proiectarea și construcția tronsoanelor 3 (Arpașu de Jos (DN1) – Sâmbăta de Sus (DJ105B) (17,61 km) și 4 (Sâmbăta de Sus (DJ105B) – Municipiul Făgăraș (16,26 km) și drum de legătură cu DN1 (5,6 km) au fost semnate anterior cu același constructor turc în data de 16.08.2023 și respectiv 20.09.2023.
Secțiunea Suplacu de Barcău-Chiribiș, în lungime de 26,35 km, va fi construită de un antreprenor român, Construcții Erbașu SA, care trebuie să finalizeze proiectarea și execuția acestei secțiuni din autostrada Transilvania în maximum doi ani de la emiterea ordinului de începere.
Contractul în valoare de 884,123 milioane de lei, fără TVA este finanțat din Programul Transport (PT).
În cadrul acestui contract este prevăzută și construcția a 8 poduri, 8 pasaje și 3 viaducte.