Turismul ocolește România din cauza nevaccinaților. Suntem penultimii la rata de imunizare în UE. ”Cine este de vină acum, că nu vin turiștii străini în țară”
Străinii anulează tot mai multe rezervări făcute pentru călătorii în România. Argumentul principal este rata foarte scăzută de vaccinare. Suntem pe penultimul loc în Uniunea Europeană la procentul de imunizați. Conducerea HoReCa se plânge că e imposibil ca turismul să-și revină curând.
Călin Ilie, președintele Federației Industriei Hoteliere din România (FIHR), susține că, la nivel de turism internațional, suntem ”out of any discussion”. Și că este un lucru pe care ”ni-l facem cu mâna noastră”.
Călin Ilie a postat pe Facebook un mesaj prin care i se cerea anularea unei rezervări. Aceasta viza o conferință programată inițial în România.
Firma de turism a lui Ilie trebuia să organizeze întâlnirea. Partenerii implicați au anulat rezervarea. Străinii implicați în proiect au ales Portugalia, în dauna României, în ultimul moment.
Argumentul a fost faptul că România este pe penultimul loc în Uniunea Europeană la rata de vaccinare. Portugalia este campioană la imunizarea contra COVID-19, în acest top.
Mesajul de anulare
”Bună ziua.
Te rog să anulezi și această rezervare.
S-a decis la nivel de parteneriat să mutăm întâlnirea în Portugalia. Ei sunt pe primul loc în Europa la numărul de vaccinați și noi pe penultimul… Plus schimbările de reguli săptămânale la noi, au făcut ca partenerii să aleagă Portugalia.
Cel mai probabil anul acesta nu voi mai organiza nimic în România”, se arată în mail-ul primit de Călin Ilie.
Revolta antreprenorilor din turism
”Acest email spune totul despre modul în care suntem priviți acum în turismul internațional. Suntem „out of any discussion”. La modul cel mai realist spun, cred că nu contăm în acest moment și va dura mult până ne vom reveni. Ceea ce părea la începutul pandemiei o oportunitate, pentru a recupera decalajele din turism față de alte țări, în realitate adâncește diferența dintre cei care contează în turismul mondial și noi.
Dar credeți că îi pasă cuiva?
E clar că ne-o facem cu mâna noastră! Ce nevoie avem noi oare, de acești străini care vin să ne „fure” bogățiile?
Cine este de vină acum, că nu vin turiștii străini în țară?”, a scris ulterior pe Facebook Călin Ilie.