Tzancă Uraganu tună și fulgeră! ANPC i-a închis shaormeria din București
Atât de mult s-a lăudat Tzancă Uraganu cu shaormeriile lui, că a atras ghinionul! Sau inspectorii ANPC, care i-au făcut o vizită și au decis să-i închidă locația din București, după nici două luni de funcționare.
Inspectorii ANPC n-au fost încântați de ce au găsit în shaormeria lui Tzancă Uraganu și nici impresionați de renumele acestuia pe YouTube. În urma unor controale, aceștia au găsit mai multe nereguli și au decis să pună lacătul pe ușă.
Tzangă Uraganu nu s-a ascuns și a spus și care au fost problemele care au dus la acest lucru.
”Shaormeria de la București și Ploiești, dar acolo pentru că am vrut eu, au fost închise câteva zile.
Cea de la București trebuia închisă pentru 24 de ore, pentru că au venit cei de la ANPC și au găsit niște mici detalii.
Problemele au fost următoarele. Maioneza, ketchup-ul și toate sosurile, în loc să fie între 4 și 8 grade în frigider, au fost la 9 grade.
Am avut o folie pe frigiderul pe care l-am luat și a trebuit să o dăm jos, o altă mică problemă. Am avut grafica greșită afară, o scară din bucătărie avea defecțiuni.
Să nu se înțeleagă că la noi există vreodată și nici nu va exista vreodată mâncarea să nu fie bună, proaspătă sau să fie expirată, cum au găsit la alte restaurante”, a spus Tzancă Uraganu pe Facebook.
În ziua deschiderii, Tzancă Uraganu a dat 700 de shaorme gratis
În decembrie, după modelul lui Dorian Popa, Tzancă Uraganu a intrat în lumea afacerilor, deschizându-și de curând un business cu mâncare. Sute de oameni s-au strâns la shaorma gratis pe un bulevard central din Capitală în ziua deschiderii.
Shaormele lui Tzancă Uraganu, de pui şi berbecuţ, costau între 21 şi 23 de lei, iar shaorma vegetariană costă 14 lei.