Ucraina ar putea fi deminată în zece ani; ăsta e cel mai fericit scenariu
Cele 122 de zile de război din Ucraina au înțesat, cum e lesne de înțeles, teritoriul acesteia cu mulțime de mine și de explozivi. Și războiul nu s-a terminat.
Așa că nu e de mirare ce spune un purtător de cuvânt al serviciului de urgență al statului ucrainean, Oleksandr Khorunzhiy, și anume că, în cel mai fericit caz, Ucraina va avea nevoie de cel puțin zece ani ca să-și curețe toate pământurile și toate apele de bombele ajunse acolo în acest conflict declanșat de Rusia.
Până acum, Ucraina a reușit să curețe 620 de kilometri pătrați de pământ. De aici s-au găsit și ridicat multe mii de dispozitive explozive. Numai că, deocamdată, mai sunt 300.000 de kilometri pătrați, adică aproximativ jumătate din teritoriul Ucrainei, unde există mine și explozivi.
„Va dura până la 10 ani să curățăm tot, asta potrivit unei cifre optimiste. Dar, încă nu știm ce se întâmplă în teritoriile în care se desfășoară lupte active în acest moment”, a subliniat purtătorul de cuvânt. Păi, se întâmplă că în acele teritorii cad și există bombe. Alte bombe. Multe bombe. Cine ar fi crezut că ține atâta războiul pornit pe 24 februarie?