Ucraina: ONU va trimite la Izium o echipă care să ancheteze asupra acuzaţiilor privind o nouă „groapă comună”
Înaltul Comisariat al ONU pentru Drepturile Omului intenţionează să trimită „în curând” o echipă la Izium, în Ucraina, oraş recent eliberat de sub ocupaţia rusă, pentru a verifica acuzaţiile autorităţilor ucrainene care evocă o „groapă comună” şi execuţii, informează vineri AFP.
„Colegii noştri din Ucraina, misiunea de supraveghere a drepturilor omului în Ucraina, verifică aceste acuzaţii şi preconizează o vizită la Izium, pentru a determina circumstanţele morţii acestor persoane” descoperite în acest oraş, a declarat Elizabeth Throssell, purtătoare de cuvânt a Înaltului Comisariat, în timpul unei conferinţe de presă la Geneva.
Ucraina a afirmat vineri că a descoperit circa „450 de morminte” la Izium, oraş recucerit de la forţele militare ruse în regiunea Harkov, în nord-estul Ucrainei, descoperire macabră pe care preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a imputat-o „ocupaţiei ruse”.
Preşedintele ucrainean a declarat joi că o „groapă comună” a fost descoperită la Izium, fără alte precizări.
„Orice informaţie de asemenea natură este şocantă”, a afirmat Elizabeth Throssell. „De aceea, este important ca circumstanţele morţii persoanelor care s-ar putea afla în aceste morminte colective să fie stabilite”, a adăugat ea.
Atunci când sunt descoperite gropi comune, este important să se verifice dacă este vorba de militari sau de civili, dacă ei au fost ucişi sau au murit în timpul luptelor sau de cauze naturale exacerbate de lipsa îngrijirilor medicale, a explicat purtătoarea de cuvânt a Înaltului Comisariat al ONU pentru Drepturile Omului.
„După cum vă amintiţi, aceasta este o problemă care a fost pusă de mai multe ori în timpul luptelor şi asediului de la Mariupol”, a declarat ea.
Jurnalişti ai AFP care s-au deplasat la Izium pe 12 septembrie au văzut un oraş devastat de lupte, cu case şi clădiri publice distruse şi carcase de blindate pe drumuri.
Forţele ruse au fost acuzate de Ucraina de numeroase abuzuri în teritoriile pe care le-au ocupat, în special la Bucea, localitate de la periferia Kievului de unde s-au retras la sfârşitul lui martie
Rusia neagă că ar fi comis astfel de abuzuri.
Pe 9 septembrie, ONU a anunţat că misiunea sa pentru supravegherea drepturilor omului în Ucraina a documentat până acum peste 400 de detenţii arbitrare şi dispariţii forţate de care s-au făcut vinovate forţele ruse în Ucraina, precum şi 51 de arestări arbitrare imputate forţelor ucrainene.
Misiunea urmează să publice pe 27 septembrie un raport complet cu privire la impactul invaziei ruse asupra drepturilor omului în Ucraina.