Ucraina taxează la greu legumele din România, în timp ce marfa lor circulă liber la noi
În timp ce fermierii români sunt în faliment din cauza afluxului de cereale ieftine din Ucraina care circulă liber pe coridoarele solidarității, ucrainenii au introdus taxe vamale pentru legumele din România de la 1 iunie 2022.
Vineri, 7 aprilie, fermierii din întreaga țară, inclusiv din Galați, vor ieși cu tractoarele în stradă pentru a atrage atenția autorităților cu privire la situația dificilă în care se află. Producătorii români se plâng că nu există reciprocitate, adică pentru marfa românească ucrainenii au introdus taxe, în timp ce produsele lor intră în România fără taxe și fără controale.
„De la 1 iulie 2022, ucrainenii au introdus taxe vamale pentru legume din România, între 6 și 9%, în timp ce invers nu există așa ceva la niciun produs. Halal reciprocitate”, a declarat Daniel Ciuhureanu, reprezentantul firmei Brateșleg pentru Viața liberă Galați.
Acesta este și unul din inițiatorii protestului de la Galați care va avea loc vineri.
Ciuhureanu spune că fermierii sunt nemulțumiți, pe de o parte, de cuantumul despăgubirilor obținute de România, în urma exporturilor masive de cereale din Ucraina, dar, mai ales, de data la care se estimează că vor intra în conturi.
„După ce că am primit doar 10 milioane de euro la nivel național, am înțeles că banii vor ajunge abia în septembrie”, a afirmat Daniel Ciuhureanu.
Fermierii vor protesta, vineri, la Vama de la Giurgiulești, dar și în zona Vămii Oancea.