UE: Anual, 35.000 de copii sunt diagnosticați cu cancer. Pentru unii nu există tratamente eficace   

Publicat: 23 sept. 2023, 18:30, de Magda Marincovici, în Sănătate , ? cititori
UE: Anual, 35.000 de copii sunt diagnosticați cu cancer. Pentru unii nu există tratamente eficace   
SURSA FOTO: https://www.anadolumedicalcenter.ro/

În Uniunea Europeană, anual, 35.000 de copii sunt diagnosticați cu cancer. Pentru unele tipuri de cancer pediatric nu există un tratament eficace sau, mai grav, nu există niciun tratament.

Pornind de la această realitate cruntă, Comisia Europeană anunță simplificarea procedurilor de autorizare a medicamentelor destinate copiilor. 

Potrivit datelor Sistemului european de informare asupra cancerului (ECIS) din 2020, aproximativ 35.000 de copii au fost diagnosticați cu cancer în fiecare an în Uniunea Europeană.

Incidența poate să ajungă la aproximativ 18 cazuri la 100.000 de copii și adolescenți (17,9 la băieți și 16,5 la fete).

În Uniunea Europeană, incidența medie era de 17,2 în 2020. România are o incidență de 9,4, cea mai scăzută fiind cea din Malta, de 7,9.

Potrivit fundației KickCancer, centrată pe lupta contra cancerului la copil, este necesară amplificarea cercetării, a investițiilor și a eforturilor în domeniul terapiilor pediatrice.

”În prezent, știm că unii pacienți nu se vor vindeca niciodată; totuși ei nu au acces la noile medicamente și nici nu sunt cercetări în curs pentru descoperirea de noi terapii pentru acești copii”, explică Delphine Heenen, fondatoarea și directoarea generală a KickCancer, citată de Euronews.

Delphine Heenen subliniază că, în cazul copiilor care vor supraviețui și se vor vindeca, tratamentele sunt foarte toxice, sunt de lungă durată și foarte greu de suportat. Aceasta înseamnă că acești copii sunt excluși din viața socială și educațională și asta într-o etapă importantă a vieții.

În prezent, Comisia Europene accelerează lupta contra cancerului și a altor boli pediatrice. Astfel, reforma legislației farmaceutice a Comisiei Europene vizează ca  studiile pentru terapii pediatrice să fie finalizate în termen de cinci ani de la autorizarea inițială de introducere pe piață a unui medicament. De asemenea, la Bruxelles s-a propus ca toate produsele noi suscepetibile că prezintă interes în pediatrie să facă obiectul unui examen prealabil în vederea folosirii lor pentru copii.

”Copiii nu sunt adulți mici, ei au adesea nevoie de tratamente și medicamente total diferite”, spune Stella Kyriakides, comisar european pentru Sănătate și Securitate Alimentară, care subliniază importanța stimulării și intensificării cercetării pentru dezvoltarea de noi terapii pentru bolile pediatric.