UE propune taxarea combustibililor folosiți în aviație
Comisia Europeană (CE) a elaborat planuri de stabilire a unei taxe minime la nivelul blocului comunitar pentru combustibilii de aviaţie poluanţi, în scopul de a reduce mai rapid emisiile poluante, potrivit unui proiect de document consultat de Reuters, conform Agerpres.
Executivul comunitar lucrează la o revizuire a impozitării energiei în UE, ca parte a legislaţiei ce va fi anunţată pe 14 iulie pentru îndeplinirea obiectivului de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră cu cel puţin 55% până în 2030, comparativ cu nivelul din 1990, o nouă ţintă mai ambiţioasă care va necesita ca emisiile să scadă mai rapid în toate sectoarele, de la agricultură şi până la industria grea.
Proiectul propunerii CE vizează aviaţia, unde nu se aplică taxele UE privind combustibilul.
Exceptarea „nu este în concordanţă cu actualele politici şi schimbări climatice”, iar reglementările fiscale ale UE promovează combustibilii fosili faţă de sursele de energie verde şi trebuie modificate pentru a sprijini obiectivele climatice ale blocului comunitar, se arată în documentul consultat de Reuters.
Propunerea prevede impunerea unui nivel minim de impozitare la nivelul blocului comunitar pentru produsele energetice livrate pentru a fi utilizate drept carburanţi pentru aeronave pentru zborurile din interiorul UE.
Din 2023, taxa minimă de impozitare a carburanţilor pentru aeronave va începe de la zero şi va creşte gradual timp de zece ani, până când va fi impusă integral. În proiect nu se specifică nivelul taxei ce va fi în final.
Pentru combustibilii sustenabili, cum ar fi hidrogen pe bază de surse regenerabile de energie şi biocombustibilii avansaţi, nu se va aplica taxa minimă de impozitare pe o perioadă de zece ani.
Scopul propunerii îl reprezintă încurajarea companiilor aeriene să treacă la combustibilii sustenabili, cum ar fi e-kerosen, pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră. Dar costurile folosirii combustibililor sustenabili sunt ridicate şi în prezent reprezintă mai puţin de 1% din consumul de carburanţi pentru aeronave din Europa.