UE va propune anul viitor o nouă taxă digitală pentru giganții IT
Companiile din tehnologie sunt principalele câștigătoare ale crizei provocate de pandemie, iar aceasta ar trebui să se traducă prin plata corectă a taxelor și impozitelor.
Declarația făcută de comisarul Uniunii Europene pentru taxe și impozite, Paolo Gentiloni, pentru CNBC, vine pe fondul divergențelor dintre SUA și UE referitoare la impozitarea giganților din IT, companii americane, precum Apple, Alphabet și Amazon.
Fostul prim-ministru italian a mai arătat că nu mai este posibil ca giganții din IT, care au avut de câștigat din criză, să nu plătească o sumă corectă prin taxe și impozite.
Comisia Europeană a propus, în 2018, o taxă digitală de 3%, pe care administrația SUA a considerat-o nedreaptă deoarece are un impact disproporţionat asupra firmelor americane. CE arăta că companiile digitale, în medie, plătesc o rată de impozitare efectivă de 9,5% – comparativ cu 23,2% pentru companiile tradiţionale.
Cu toate acestea, în urma pandemiei de Covid-19, companiile Big Tech au fost în avantaj, mulţi consumatori bazându-se pe aceste companii pentru munca de acasă, cumpărături şi pentru a rămâne conectaţi. Între timp, guvernele au nevoie disperată de finanţare suplimentară şi impunerea de noi impozite este o modalitate cheie de realizare a acestui lucru.
O nouă taxă
În acest context, UE încearcă să propună o nouă taxă digitală în 2021, dacă negocierile la nivelul OCDE se prăbuşesc până la sfârşitul anului. ”Dacă nu vom avea rezultate decente la nivel global, Comisia Europeană va ieşi anul viitor cu propria noastră propunere”, a spus Gentiloni.
Într-o lovitură dată negocierilor, Statele Unite au ieşit din discuţii în iunie – provocând îndoieli cu privire la orice progres fezabil din acest an.
Gentiloni a spus că s-au înregistrat progrese la nivel tehnic, dar viitoarele alegeri prezidenţiale din Statele Unite au avut impact asupra procesului.