07:28, 11.09.2024 • ESENȚIAL
UE vrea eliminarea centralelor de apartament
Uniunea Europeană vrea să renunțe la centralele de apartament pe bază de gaze. Conform unor date publicate de Eurostat, un procent de 50% din toata energia consumată în UE este pentru încălzire și răcire. Din acest procent, 70% vine din surse de combustibili fosili, în mare parte gaze naturale. În spațiul rezidențial 80% din consumul de energie este distribuit pentru a încălzi spații și apă.
Așa cum prevede un acord între Parlamentul European și Consiliul European, data limită pentru renunțarea la centralele de apartament pe bază de gaze este anul 2040.
Până în anul 2030 se dorește reducerea cu puțin mai mult de jumătate a emisiilor de gaze cu efect de seră. În schimb, peste 26 de ani se propune să se atingă neutralitatea climatică.
Ca obiectiv, Uniunea Europeană și-a propus să accelereze instalarea de pompe de căldură în schimbul centralelor termice. La finalul anului 2021, în Europa existau 17 milioane de astfel de pompe de căldură.
Tot în acordul dintre Parlamentul European și Consiliul European, ca obiectiv se regăsește și promovarea autovehiculelor electrice.