Ultima dezbatere directă dintre Trump și Biden: Covid-19 și corupția, subiectele care au stârnit cele mai multe reacții
Donald Trump și Joe Biden, candidații la alegerile prezidențiale din SUA au participat, vineri dimineață, la ultima dezbatere directă dinainte de scrutinul din 3 noiembrie. Gestionarea pandemiei de coronavirus şi corupția au fost printre cele mai dezbătute subiecte.
Tonul adoptat de cei doi candidați la dezbaterea de vineri, a fost mult mai calm decât la prima confruntare, dar acuzele nu au lipsit de nicio parte.
„Cineva care este responsabil de atâţia morţi nu trebuie să poată rămâne preşedintele Statelor Unite ale Americii”, a spus candidatul democrat Joe Biden, care conduce în sondaje, anticipând o „iarnă sumbră” pentru ţara cel mai puternic afectată de pandemie, cu peste 222.000 de decese cauzate de coronavirus, scrie Agerpres.
Biden i-a reproşat contra-candidatului său că „nu are încă un plan” pentru a ţine sub control pandemia. „Nu există nici măcar un om de ştiinţă serios în lume care să considere că aceasta va dispărea în curând”, a spus el, în timp de liderul de la Casa Albă a afirmat mereu contrariul.
„Luptăm împotriva ei extrem de ferm”, a răspuns Donald Trump. El a vorbit despre propria spitalizare şi vindecare, dând asigurări din nou că s-a „imunizat”.
„Avem un vaccin care va fi gata, este pregătit, va fi anunţat în următoarele săptămâni”, a mai declarat el, arătându-se însă mai evaziv în legătură cu calendarul exact.
Donald Trump l-a acuzat pe Joe Biden că vrea „să închidă din nou ţara” şi a criticat gestionarea pandemiei de către unii guvernatori democraţi, în special la New York, epicentrul bolii în SUA.
„Priviţi la New York, oraşul moare, toată lumea părăseşte New Yorkul”, a afirmat el.
Pentru a evita ca cei doi candidaţi să vorbească unul peste altul, organizatorii au decis de data asta să taie microfonul unui candidat în primele două minute ale intervenţiei celuilalt pentru fiecare dintre întrebări, care au fost despre pandemie, chestiunile rasiale, schimbarea climatică sau politica externă.
Un alt subiect fierbinte a fost cel referitor la acuzațiile de corupție aduse familiei lui Joe Biden.
Donald Trump i-a cerut contracandidatului său „să ofere explicaţii” în legătură cu acuzaţiile de corupţie pe subiectul activităţilor fiului său Hunter în China şi în Ucraina, când candidatul democrat era vicepreşedinte sub Barack Obama (2009-2017).
„Joe, cred că le datorezi americanilor o explicaţie”, a insistat preşedintele-candidat, care şi-a intensificat în ultimele zile atacurile personale asupra integrităţii adversarului său, afirmând că familia Biden este o „întreprindere criminală”.
„Erai vicepreşedinte când s-a întâmplat asta şi nu ar fi trebuit să se întâmple niciodată”, a adăugat magnatul imobiliar, care a invitat în public un fost asociat al lui Hunter Biden, Tony Bobulinski, care îl acuză pe fiul candidatului democrat că s-a folosit de numele de familie pentru a câştiga „milioane” în străinătate, cu asentimentul tatălui său.
„Niciodată în viaţa mea nu am luat vreun cent dintr-o sursă străină”, a protestat candidatul democrat, care până acum a evitat întrebările pe acest subiect, arătându-se extrem de protector faţă de familia sa. „Nu este adevărat”, a răspuns el de mai multe ori.
În replică la acuzațiile de corupție, Biden a contraatacat reproşându-i preşedintelui că nu a acceptat niciodată să îşi publice declaraţiile de interese.
Spre deosebire de precedentele alegeri prezidenţiale, în acest an nu au fost organizate decât două dezbateri, Trump refuzând un duel virtual la 15 octombrie, un format propus pentru a evita riscurile de infectare după diagnosticarea sa pozitivă cu coronavirus.