Ultimă oră: Simona Halep se retrage din tenis. „Este ieșirea corectă”

Publicat: 04 feb. 2025, 21:47, de Pavaloiu Andreea, în SPORT , ? cititori
Ultimă oră: Simona Halep se retrage din tenis. „Este ieșirea corectă

Simona Halep spune că se retrage din tenis. Anunțul a fost făcut marți, după meciul de la Transylvania Open, pierdut în fața Luciei Bronzetti, scor 1-6, 1-6.

Simona Halep anunță că se retrage din tenis

Simona Halep a fost eliminată în primul tur de la Transylvania Open. Fosta lideră WTA a pierdut în fața Luciei Bronzetti, scor 1-6, 1-6. La final, a anunțat că, pentru ea, a fost ultimul meci la Cluj-Napoca. A lăsat de înțeles că a venit momentul să se retragă din tenis, după evenimentele din ultimii ani.

Jucătoarea de tenis a mai explicat că decizia nu are legătură cu scandalul de dopaj în care a fost implicată. Susține însă că are nevoie de odihnă în acest punct al vieții.

„Iau decizia cu sufletul împăcat. Corpul meu nu mai duce așa mult pentru a ajunge acolo unde am mai fost. Știu ce înseamnă. De aceea am vrut să vin astăzi la Cluj să joc în fața dumneavoastră și să îmi iau la revedere pe terenul de tenis! Cine știe dacă mă voi mai întoarce. E ultima dată când am jucat aici… nu vreau să plâng”, a transmis Simona Halep.

Fostă lideră WTA a ținut să mulțumească familiei, fără de care spune că nu ar fi fost posibil să facă performanță. Mai mult, spune că a venit la Cluj deoarece a vrut să-și ia la revedere pe terenul de tenis.

„Viața merge înainte și sper să ne vedem de câte ori e posibil. O să vin la tenis, o să joc tenis în continuare, dar ca să fiu competitivă, necesită mult mai mult. Și, în momentul ăsta, nu se mai poate. Energia voastră mi-a umplut mereu sufletul. Indiferent unde am jucat, aici m-am simțit cel mai bine. Aici mereu m-am simțit ca acasă, m-am simțit cel mai bine, e o emoție aparte”, a mai explicat ea.