Ultimii paşi pentru dezvoltarea de centrale electrice eoliene în Marea Neagră, jalon în PNRR
Proiectul de Lege privind măsurile necesare pentru exploatarea energiei eoliene offshore a fost lansat în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Energiei.
Documentul este unul dintre jaloanele incluse în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), având ca termen de implementare al doilea trimestru din 2023.
Prin acest proiect, România asigură cadrul legal pentru dezvoltarea investiţiilor în domeniul energiei eoliene offshore din Marea Neagră, areal cu un bun potenţial natural pentru exploatarea acestui tip de energie, atât prin utilizarea turbinelor fixate pe fundul mării, cât şi a turbinelor flotante.
Banca Mondială a evaluat potenţialul de energie eoliană offshore al României la o capacitate teoretică de 76 GW, din care 22 GW sub formă de turbine fixe şi 54 GW sub formă de turbine plutitoare. Din punct de vedere al raportului cost/beneficiu, primele turbine care ar trebui instalate sunt cele fixe, potrivit proiectului de act normativ.
Totodată, proiectul de Lege introduce o schemă de sprijin pe bază de Contracte pentru diferenţă pentru construcţia şi operarea de centrale electrice eoliene offshore cu o capacitate de producţie energie electrică de 3 GW, până în anul 2035.
Ministerul Energiei se aşteaptă ca, pe lângă importanţa în asigurarea siguranţei în alimentare cu energie electrică şi decarbonarea sistemului energetic, dezvoltarea centralelor electrice eoliene offshore să ducă la beneficii socio-economice importante prin crearea de locuri de muncă în producţia, construcţia, operarea şi întreţinerea centralelor, cu efect de multiplicare asupra altor sectoare, inclusiv prin concentrarea activităţilor economice asociate energiei electrice offshore în porturile din România.
Astfel, se estimează că investiţia în 3 GW de energie eoliană offshore va crea 22.000 de noi locuri de muncă pentru angajaţi cu normă întreagă, dintre care 15.500 noi locuri de muncă ar putea fi create în mod direct la nivel naţional, presupunând că România ar atrage investitori în producţia de componente pentru turbine eoliene, în construcţia, instalarea şi, respectiv, întreţinerea infrastructurii parcurilor eoliene offshore.