UMB, în acțiune! Imagini de sus cu șantierul Autostrăzii Bacău – Pașcani. Pare un joc pe calculator (VIDEO)

Publicat: 27 nov. 2024, 20:59, de Marian Apipie, în Transporturi , ? cititori
UMB, în acțiune! Imagini de sus cu șantierul Autostrăzii Bacău – Pașcani. Pare un joc pe calculator (VIDEO)
UMB a intrat în acțiune și pe A7 Bacău – Pașcani, parte tot din Autostrada Moldovei, unde are în execuție toate cele trei loturi de 77 km

DRDP Iași a oferit imagini de sus cu șantierul Autostrăzii (A7) Bacău – Pașcani. Filmarea este de pe lotul 1 Săucești – Trifești, din zona localității Dumbrava, județul Bacău. Lucrările au ajuns la un stadiu fizic de 20,5%, potrivit sursei citate.

UMB a intrat în acțiune și pe Autostrada Bacău – Pașcani, parte tot din Autostrada Moldovei (A7), unde are în execuție toate cele trei loturi care însumează 77,39 km. Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași a prezentat un scurt video cu șantierul lotului 1 Săucești – Trifești al A7 Bacău – Pașcani, unde constructorul lucra la umpluturile cu pământ și la exploatarea gropii de împrumut. Văzute de sus, imaginile păreau un joc pe calculator, de genul „umple camionul“. Precum furnicuțele, zeci de camioane ale constructorului UMB stăteau aliniate la coadă pentru a fi umplute cu pământ.

UMB a intrat în acțiune și pe A7 Bacău – Pașcani, parte tot din Autostrada Moldovei, unde are în execuție toate cele trei loturi de 77 km

UMB, în acțiune! Tronsonul Bacău – Pașcani are lungimea de 77,39 km și este împărțit în 3 loturi.

  • Lotul 1 km 0+000 — Km 30+300, Săucești (județul Bacău) – Trifești (județul Neamț), cu lungimea de 30,3 km;
  • Lotul 2 km 30+300 — Km 49+299, Trifești (județul Neamț) – Gherăești (județul Neamț), cu lungimea de 18,99 km;
  • Lotul 3 km 49+299 — Km 77+393, Mircești (județul lași) – Pașcani (județul Iași), cu lungimea de 28,09 km.

Toate cele trei loturi au fost atribuite în luna decembrie a anului 2022 constructorului UMB Spedition.

Grupul UMB controlat de Dorinel Umbrărescu, cel mai puternic constructor român și cel care are în lucru cei mai mulți kilometri de autostradă și drum expres, a intrat și la licitația pentru lotul 2 al Autostrăzii Pașcani – Suceava. UMB va inaugura în această săptămână tronsonul 4 al DEx12 Craiova – Pitești (primii 20 km), iar luna viitoare va da în trafic și cei 36 km ai lotului 3 al A7 Buzău – Focșani, sectorul dintre Râmnicu Sărat și Mândrești Munteni. Loturile 1, 2 și 4 ale secțiunii Buzău – Focșani, contruite tot de UMB, au fost deja deschise traficului. De altfel, UMB are în lucru pe Autostrada Moldovei (A7) nu mai puțin de 10 loturi, de la Buzău la Focșani și până la Pașcani.

Autostrada (A7) Bacău – Pașcani, lotul 1 Săucești – Trifeșt

Antreprenor: ASOCIEREA S.C. SPEDITION UMB S.R.L. – S.C. SA&PE CONSTRUCT S.R.L. – S.C. TEHNOSTRADE S.R.L.

LOT 1: 30,3 km

Data semnării contractului: 15.02.2023

Durată execuție: 30 luni

Stadiu fizic: 20,5%

Valoare contract: 1.638.322.250,22 lei fără TVA

Sursa de finanțare: fonduri europene – PNRR.

Citește și: UMB a intrat și la licitația pentru lotul 2 al Autostrăzii Pașcani – Suceava. Cu cine se luptă pentru contractul de 3,6 miliarde lei