UMB s-a mobilizat pe DEx12 Craiova – Pitești! 221 de utilaje pentru finalizarea tronsonului 4
UMB s-a mobilizat pe șantierul de pe Drumul Expres (DEx12) Craiova – Pitești și trage tare pentru a da în folosință tronsonul 4 până la sfârșitul acestui an.
Potrivit ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, stadiul fizic al lucrărilor de pe tronsonul de 31,82 km dintre Colonești și Pitești a ajuns la 70%. Asocierea controlată de Dorinel Umbrărescu și-a asumat finalizarea ultimului tronson al DEx12 până la sfârșitul acestui an. În șantier au fost mobilizate 221 de utilaje și 764 de angajați.
„Antreprenorul de pe Tronsonul 4 al DEx12, Craiova-Pitești, a ajuns la un stadiu fizic de 70%. Asocierea SC SA&PE Construct SRL – SC Spedition UMB SRL – SC Thehnostrade SRL are mobilizați pe acest șantier, în acest moment, 764 de angajați și 221 utilaje. În această perioadă se efectuează în principal lucrări la terasamente (excavații, umpluturi, îmbunătățiri teren, balast, taluzare, pământ vegetal pe taluz, așternere și pregătire strat de balast, așternere strat de bază de asfalt) și la structuri (armare plăci suprabetonare, armare elevație, cofrare, betonare, hidroizolație, decofrare, montare lise prefabricate ziduri întoarse etc.)“, a anunțat Sorin Grindeanu.
UMB s-a mobilizat pe DEx12 Craiova – Pitești. Va fi gata tronsonul în 2024?
În paralel cu lucrările de pe tronsonul 4, UMB lucrează și la un drum care face legătura între DN 65, DEx12 și DN 65A și care va avea 6,7 km. Va fi gata tot tronsonul până la finele anului 2024? Ultimele imagini din dronă cu lucrările de pe tronsonul 4 postate de pasionații de infrastructură rutieră arată că UMB mai are mult de muncă pentru a duce la capăt tot proiectul.
Mai multe pasaje sunt încă în stadiu incipient, iar nodul cu Autostrada A1 (pasaj) nu a ieșit din pământ. Conform specialiștilor în infrastructură, Tronsonul 4 al DEx12 va fi dat în folosință în acest an până la Albota, legătura cu A1 București – Pitești urmând să se facă în 2025.