UMB s-a mobilizat! Șeful CNAIR a făcut anunțul: A7 Buzău – Focşani se deschide integral în acest an
Segmentul Buzău – Focşani din Autostrada Moldovei (A7) va fi deschis în acest an, au dat asigurări, vineri, oficialii de la Transporturi. Este vorba de cei 82,44 km construiți de firmele lui Dorinel Umbrărescu. Tot în acest an se va deschide și tronsonul 1 al Drumului Expres Craiova – Pitești, susține șeful CNAIR, dar și tronsonul 4 construit de UMB.
A7 Buzău – Focşani se deschide integral în acest an. Aceasta este promosiunea făcută, vineri, la Buzău, de oficialii de la Transporturi, în cadrul celei de-a 42 ediții a ședinței șefilor de secții de drumuri naționale din cadrul CNAIR. S-a discutat, printre altele, și despre stadiul dezvoltării infrastructurii rutiere din România, stadiul proiectelor în pregătire pentru autostrăzi și drumuri expres, precum și despre siguranța rutieră, potrivit unei postări a CNAIR.
Vestea bună legată de A7 Buzău – Focşani, parte din Autostrada Moldovei, a fost dată de directorul general al CNAIR, Cristian Pistol. Acesta a anunțat că toate cele 4 loturi construite de UMB, care însumează 82,44 km, vor fi date în folosință în acest an. „În ceea ce priveşte lucrările pe Autostrada A7, sunt foarte avansate, dacă vorbim de loturile de la Buzău la Focşani mai mult ca sigur ele vor fi deschise anul acesta. Dacă ne referim la secţiunea Ploieşti – Buzău, lucrările sunt foarte avansate şi premisele ca ele să fie inaugurate anul acesta sunt aproape sigure“, a spus Cristian Pistol. Directorul CNAIR a anunțat același lucru și pe Facebook: „Lucrările evoluează foarte bine pe șantierul Autostrăzii Buzău – Focșani! În acest ritm, deschiderea în acest an a circulației pe toate cele 4 loturi (82,44 km) este din ce în ce mai sigură“.
Când finalizează UMB și podul de la Buzău
UMB a arătat o mobilizare bună și pe șantierul podului peste râul Buzău. Potrivit lui Cristian Pistol, la pod se fac lucrări de cofrare și de armare a plăcii, traficul pe aici urmând să fie deschis în 2025. „Podul peste râul Buzău va fi dat în circulație anul viitor și va face legătura cu lotul 3 al Autostrăzii Ploiești – Buzău“, a precizat șeful CNAIR.
Podul peste râul Buzău, construit pe tronsonul 1 Buzău – Vadu Pașii al A7, are 1,36 km și este unul dintre cele mai lungi din țară. Întrebat cum se va deschide lotul 1 Buzău – Vadu Pașii anul acesta fără podul peste râul Buzău, șeful CNAIR au răspuns: „Cu descărcare provizorie în DN2“.
Surpriza din 2024: tronsonul 1 al DEx12 Craiova – Pitești
Surpriza anului 2024 poate fi considerată, însă, execuția tronsonului 1 al DEx12 Craiova – Pitești. Oficialii CNAIR au anunțat că, în funcţie de condiţiile meteo, tronsonul 1 al Drumului Expres Craiova – Pitești va fi gata în acest an. La fel ca și tronsonul 4, mai puțin o mica porțiune, cea dintre Albota și A1.
„Din perspectiva finalizării lucrărilor, pot să vă spun că tronsonul 1 al Drumului Expres Craiova – Piteşti este foarte avansat, cel mai probabil va fi deschis la sfârşitul lunii noiembrie, începutul lunii decembrie, în acelaşi timp şi tronsonul 4. În mod sigur vom avea o deschidere până la km 108, iar în decembrie există premise să deschidem chiar până în Autostrada A1, prin realizarea acelor perdele de descărcare“, a anunțat Cristian Pistol.
Cifrele tronsonului A7 Buzău – Focşani
Segmentul Buzău – Focşani din Autostrada Moldovei A7 are 82,44 kilometri şi este format din patru loturi.
Lot 1 Buzău – Vadu Pașii (4,60 km). Câștigător desemnat în august 2022: Asocierea SA&PE CONSTRUCT SRL – SPEDITION UMB SRL – TEHNOSTRADE SRL. Valoare contract: 689.285.996,26 lei (fără TVA). Durată execuție: 20 luni. Contract semnat în septembrie 2022. Termen deschidere: 2024.
Lot 2 Vadu Pașii – Râmnicu Sărat (30,81 km). Câștigător desemnat în septembrie 2022, reconfirmat în decembrie 2022: Asocierea SC SA & PE CONSTRUCT SRL – S.C. SPEDITION UMB S.R.L. – S.C. TEHNOSTRADE S.R.L. – S.C. INTERTRANSCOM IMPEX S.R.L. Valoare contract: 1,317 miliarde lei (fără TVA). Durată execuție: 26 luni. Contract semnat în ianuarie 2023. Termen deschidere: 2024.
Lot 3 Râmnicu Sărat – Mândrești Munteni (36,10 km). Câștigător desemnat în septembrie 2022, reconfirmat în decembrie 2022: Asocierea SC SA & PE CONSTRUCT SRL – S.C. SPEDITION UMB S.R.L. – S.C. TEHNOSTRADE S.R.L. – S.C. INTERTRANSCOM IMPEX S.R.L. Valoare contrcat: 1,469 miliarde lei (fără TVA). Durată execuție: 26 luni. Contract semnat în ianuarie 2023. Termen deschidere: 2024.
Lot 4 Mândrești Munteni – Focșani Nord (10,94 km). Câștigător desemnat în august 2022: Asocierea SA&PE CONSTRUCT SRL – SPEDITION UMB SRL – TEHNOSTRADE SRL. Valoare contract: 763.720.833,05 lei (fără TVA). Durată execuție: 20 luni. Contract semnat în septembrie 2022. Termen deschidere: 2024.