Umbrărescu a semnat contractul pentru cel mai lung tronson montan al Autostrăzii A8: 6,14 miliarde lei investiți în infrastructură
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2025/03/Untitled-8.png)
Dorinel Umbrărescu, proprietarul UMB, a semnat contractul pentru proiectarea și execuția celui mai lung tronson montan al Autostrăzii Unirii A8, lotul 2A Ditrău-Grințieș. Valoarea acestui contract este de 6,14 miliarde de lei (fără TVA), iar lucrările vor fi finanțate din fonduri europene nerambursabile, prin Programul Transport 2021-2027.
Contractul semnat de Dorinel Umbrărescu cu Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) este primul de acest tip înregistrat de instituție, iar durata acestuia este de 54 de luni, incluzând 14 luni pentru proiectare și 40 de luni pentru execuția lucrărilor. Construcția tronsonului de 37,9 kilometri va include lucrări complexe, cum ar fi 19 tuneluri, cu cel mai lung tunel având 850 de metri, și 63 de poduri și viaducte. Lungimea totală a tunelurilor și viaductelor va ajunge la 21 de kilometri, reprezentând 57% din lungimea întregului lot.
Pe traseul acestui lot vor fi realizate și o serie de facilități importante, inclusiv un nod rutier la Ditrău, conexiune cu DN12, dar și un nod de descărcare provizorie pentru a asigura operarea independentă a lotului 2B Grințieș-Pipirig. Vor fi instalate garduri ranforsate pentru a proteja carosabilul de pătrunderea animalelor sălbatice și vor fi amenajate spații de servicii și parcări de scurtă durată. În plus, un Centru de Întreținere și Coordonare va fi construit pentru gestionarea proiectului.
Traseul autostrăzii va traversa județele Mureș, Harghita și Neamț, urmând să tranziteze mai multe localități, printre care Miercurea Nirajului, Sovata, Praid, Joseni, Ditrău, Grințieș și Pipirig. Construcția acestui lot este esențială pentru finalizarea unei secțiuni montane de 116 kilometri a Autostrăzii A8, care va conecta regiunile din estul și vestul României.