23:14 • Sănătate
Un adolescent a ajuns la 49 de kilograme de la 100 și acum e în stare gravă la terapie intensivă
Un băiat în vârstă de 16 ani a luat medicamente de slăbit, procurate de pe internet, și este acum într-o stare gravă în Secția de terapie intensivă a Spitalul ”Sfânta Maria” din Iași. În vreo zece luni, a ajuns la 49 de kilograme de la 100.
Inițial, adolescentul a fost la Spitalul din Dorohoi, de unde a fost trimis de urgență la Spitalul din Botoșani. Dr. Cătălin Mihăliuc, medic la Spitalul din Botoșani, a precizat, la TVR, că băiatul a ajuns la 49 de kilograme, după ce în urmă cu 10 luni avea aproximativ 100 de kilograme.
De aici băiatul a fost trimis la Spitalul de Copii ”Sfânta Maria” din Iași, pentru că s-a dovedit a fi un caz deosebit de grav.
În prezent, pacientul este în Secția cardiologie. Medicii spun că el va avea nevoie de recuperare și consiliere psihologică o perioadă îndelungată.
Pe de altă parte, medicii atrag atenția asupra riscurilor majore la care se expun cei care vor să slăbească cu ajutorul rețetelor de pe internet și al suplimentelor de slăbit.