Un adolescent și-a denunțat tatăl la Poliție. Acesta își atacase soția cu un cuțit
Violență în familie, amenințare și încălcarea ordinului de protecție – acestea sunt infracțiunile pentru care a fost arestat un bărbat din județul Giurgiu. Cel care a sunat la 112 este copilul celor doi soți, un băiat de 13 ani.
Luni dimineață, polițiștii Secției nr.2 Poliție Rurală Comana erau sesizați prin apel 112 de un adolescent de 13 ani, din localitatea Vlad Țepeș, județul Giurgiu, cu privire la faptul că tatăl său încalcă ordinul de protecție și o agresează fizic pe mama sa.
Echipa operativă a plecat la fața locului, unde a constatat că sesizarea băiatului se confirmă; astfel, potrivit reprezentanților IPJ Giurgiu, din primele cercetări, a reieșit faptul că, în dimineața de 5 iunie a.c., o femeie, de 51 de ani, din localitatea Vlad Țepeș, comuna Comana, județul Giurgiu, în timp ce se afla pe strada Bujorului din aceeași localitate, ar fi fost agresată fizic de către soțul său, un bărbat, de 55 de ani, care i-ar fi provocat acesteia mai multe leziuni, cu un cuțit.
De asemenea, din cercetările efectuate, a reieșit faptul că bărbatul în cauză a încălcat ordinul de protecție emis anterior.
Pe baza probatoriului administrat sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu, bărbatul de 55 de ani, din localitatea Vlad Țepeș, comuna Comana, județul Giurgiu, a fost reținut, pentru 24 de ore, la data de 5 iunie a.c., pentru săvârșirea infracțiunilor de violență în familie, amenințare și încălcarea ordinului de protecție.
La data de 6 iunie a.c., instanța de judecată a dispus față de acesta măsura arestării preventive, pentru 30 de zile – mai anunță reprezentanții Poliției Giurgiu.